Praznicele lui YHWH

DESPRE CALENDARUL DUMNEZEIESC[1]

 

 

Este Cel Preaînalt suveran numai peste creaţie, ca spaţiu, sau şi peste eternalitate şi timp?… Acestei întrebări, precum şi multor altora, le dăm mai jos răspunsuri dogmatice:

 

I.                        Generalităţi:

A.                Pretutindeni în Sfânta Scriptură, atât în cărţile „Vechiului Legământ”, cât şi în cărţile Legământului Înnoit, descoperim că YHWH-Elohim a acţionat şi acţionează conform unui tipar profetic[2] şi plan al Său (Efeseni 1:9,10) şi conform unor momente alese şi timpuri prestabilite[3] de El. Adonai Suveranul nu a lăsat absolut nimic, nici măcar căderea unui fir de păr sau a unei vrăbii (Matei 10:29-31; Luca 12:6,7) pe seama coincidenţei[4], a accidentelor, la voia întâmplării[5], a destinului, soartei, norocului sau a entropiei. Dimpotrivă, există o „împlinire[6] a timpurilor” (Galateni 4:4; Efeseni 1:10);

B.                 Aceste momente şi timpuri prestabilite sunt felurite:

1.            „vremuri (timpuri)” (Genesa 1:14; Psalmul 104:19a; Daniel 12:7; Fapte 1:7; I Tesaloniceni 5:1);

2.            „soroace” (Fapte 1:7; I Tesaloniceni 5:1);

3.            „ceasuri” (Ioan 2:4; 4:21,24 etc.);

4.            „ziua (aceea)” (Ioel 2:29; Isaia 61:2b; 63:4; I Corinteni 3:13; II Timotei 4:8; Evrei 10:25);

5.            „ziua lui YHWH” (Obadia 15; Ioel 1:15; 2:1,11,31; Amos 5:18,20; Isaia 13:6,9; Ţefania 1:7,14; Ieremia 46:10; Ezechiel 30:3; Maleahi 3:2; 4:1-5; Fapte 2:20; I Tesaloniceni 5:2; II Tesaloniceni 2:2; II Petru 3; Apocalipsa 1:10; 16:14);

6.            „ziua lui Elohim” (II Petru 3:12);

7.            „zilele din urmă” (Genesa 49:1; Numeri 24:14; Deuteronom 4:30; 31:29; Osea 3:5; Mica 4:1; Ieremia 23:20; 30:24; 48:47; 49:39; Ezechiel 38:16; Daniel 2:28; 10:14; Fapte 2:17; II Timotei 3:1; Iacov 5:3; II Petru 3:3; Evrei 1:2 etc.);

8.            „timpurile goyim-ilor” (Luca 21:24)[7];

9.            „ziua judecăţii” (Matei 10:15; Fapte 17:31; Apocalipsa 6:17; 16:14);

10.        „ziua lui Mesia Yeşua” (I Corinteni 5:5; II Corinteni 1:14);

C.                 Satan încearcă să imite, să contrafacă şi, astfel, să distrugă calendarul dumnezeiesc: zilele săptămânii poartă numele unor zeităţi păgâne, plăsmuite de tatăl minciunii (Ier. 10:2; Io. 8:44), la fel ca multe dintre lunile anului, iar sărbătorile omeneşti sunt, de fapt, încercarea lui de a contraface Praznicele lui YHWH (I Regi 12:33); ca atare, noi ne străduim să nu folosim numele zeităţilor păgâne, onorând porunca din Deuteronom 12:3,30. Conform Daniel 7:25, încercarea de schimbare a timpurilor stabilite divin este păcat anticristic;

D.                Calendarul divin prezintă evenimente unice şi irepetabile (exodul, primul Pesach, darea Legii, evenimentul cristic, sau darea Duhului Sfânt etc.), dar şi praznice[8] (moadim, ebr). Unele sărbători sunt comemorative, altele sunt tipologice şi profetice;

E.                 Conform calendarului sacru, o zi începe seara (Genesa 1:5,8,13,19,23,31), de la asfinţitul soarelui şi ţine până la următorul asfinţit;

F.                  Săptămâna începe o dată cu trecerea Şabatului, după asfinţitul soarelui, şi ţine până vineri seara, la asfinţit. Ziua de Şabat, care începe o dată ce soarele a asfinţit, este ziua sacră (vezi mai jos);

G.                De asemenea, luna sacră începe cu apariţia pe cer a lunii noi (vezi mai jos).

II.        Despre Şabat:

A.                Şabatul în opera creaţiei: după ce a săvârşit opera Sa creatoare, Elohim a binecuvântat-o şi „S-a odihnit” (Genesa 2:1-3). Ziua de odihnă divină (Şabat, ebr.) este, deci, o zi comemorativă universală, instituită în cadrul paradisiac. Graţie bunătăţii şi providenţei Sale, Divinitatea a făcut parte omenirii, în întregime, de odihna în El şi în activităţile Sale. El a fost „pus deoparte”, sacralizat, de Dumnezeu Însuşi. El nu aparţine numai poporului evreu, cum cred unii, ci este evident din mărturia cărţii Genesa (Be-reşit) că el aparţine Creatorului-Elohim. De remarcat faptul că primul Şabat din istorie şi prima zi de viaţă a omenirii nu a fost o zi de muncă, ci una de odihnă. Istoria se va încheia tot cu o odihnă de Şabat (vezi Evrei 4);

B.                 Şabatul în opera izbăvirii: în fiecare din următoarele patru cărţi ale Torei ni se vorbeşte despre legislaţia şabatică. Exod 16:23,28,29 spun că Şabatul este un ziua de odihnă închinată DOMNULUI (Vezi şi vs. 30; 34:21; 35:2,3; Levitic 19:3, 30; 23:3, 38 etc.) El era nu numai o zi de închinare, ci şi o poruncă şi o lege. Exod 20:8-11 (a patra poruncă din Decalog) doar îndeamnă poporul paradigmatic la „aducerea aminte”, deci la o comemorare participativă a ceea ce omenirea ştiuse odată, dar uitase în scurgerea timpului. Prin faptul că Şabatul a fost reactualizat, fiind poruncit în mod specific unui popor, vedem că el se îmbogăţeşte şi cu calitatea de a prezerva identitatea sa etnică şi de sfinţire a sa (Exod 31:12-17; Numeri 15:32-36; Deuteronom 5:12-15; Ezechiel 20:12-24);

C.                 Pentru poporul evreu, Şabatul se mai încarcă şi cu sensul de memorial al unei eliberări istorice, naţionale şi spirituale de sub puterea unui duşman de neînvins, prin forţe proprii (Deuteronom 5:15). Altfel spus, atât Creaţia, cât şi Izbăvirea poartă pecetea Şabatului;

D.                Şabatul în profeţi: o zi de adunare solemnă (Isaia 1:13) şi o încetare a tuturor activităţilor. Dacă el era respectat conform poruncii dumnezeieşti, atunci aducea bucurie (Isaia 58:13,14). În  Isaia 56 (îndeosebi vss. 2, 4, 6-8), ni se spune că el este dăruit şi ne-evreilor rezidenţi (gerim) care alegeau să se închine în mod corect, iar Ezechiel 45:17; 46:3,4 ne revelează faptul că Şabatul va fi respectat din nou în timpul împărăţiei;

E.                 Şabatul în cărţile Legământului Înnoit: Adonai Yeşua ha-Maşiyach a respectat Şabatul, atrăgând atenţia asupra faptului că închinarea corectă (Isaia 58:13,14) şi studiul Sfintei Scripturi primează (Marcu 1:21; Luca 4:16,31), şi nu poverile adăugate de tradiţia omenească. Respectând Şabatul, El a arătat că în oikonomia Legământului Înnoit sunt transferate toate Cele zece porunci din Exod 20:1-17 şi Deuteronom 5:1-22;

F.                  Yeşua a petrecut un Şabat în mormânt, odihnindu-Se în acel timp de lucrarea isprăvită[9];

G.                Epistola către evrei capitolul 4 vorbeşte, îndeosebi, despre faptul că Dumnezeu Îşi isprăvise lucrările Sale (creaţie şi răscumpărare) în mod virtual încă de la întemeierea lumii, bazându-Se pe un eveniment care urma să se concretizeze în viitor: evenimentul cristic şi odihna de Şabat petrecută de Mesia în mormânt;

H.                Epistola către evrei capitolul 4 şi Apocalipsa 14:13 ne arată că odihna noastră de Şabat vorbeşte în mod tipologic de o odihnă (şabat) perpetuă în prezenţa lui Dumnezeu;

I.                   Şabatul începe vineri[10] de la apusul soarelui, după ce credincioşii şi-au pus lucrurile în rânduială şi şi-au pregătit inima în mod cuvenit. Credincioşii petrec Şabatul închinându-se lui YHWH în privat şi în public, cu bucurie (oneg, ebr.) şi, în sfinţenie (qeduşah, ebr.), se odihnesc (menuhah, odihnă) toată ziua de lucrările, cuvintele şi gândurile lor, de slujbele şi distracţiile lor lumeşti (Isaia 58:13; vezi şi Isaia 66; Neemia 13:15-22; Evrei 4:1-11);

J.                   Cu toate acestea, există acte salvifice (Matei 12:1-12; Marcu 1:29-31; Luca 6:1-5) care pot fi săvârşite în Şabat: consideraţia faţă de viaţa umană[11] are întâietate faţă de legea Şabatului[12] (Matei 12:8; Marcu 2:27). Prin acte salvifice înţelegem: hrănirea flămânzilor, adăparea celor însetaţi, adăpostirea străinilor, îmbrăcarea celor goi, vizitarea bolnavilor (Isaia 58:6-10 cu Matei 25:31-46; Luca 4:31-39; 6:6-11; 14:1-6; Ioan 5:1-18) şi a puşcăriaşilor şi rugăciuni pentru ei, îngroparea morţilor şi, în cazul evreilor, circumcizia (Ioan 7:22,23);

K.                Mesia a fost înviat în prima zi a săptămânii (Matei 28:1 ş. urm; Marcu 16:1 ş. urm; Luca 24:1 ş. urm.; Ioan 20:1,19 ş. urm.); Ruach ha-Qodeş a venit pe Pământ tot în ziua întâi a săptămânii, conform sărbătorii Şavuot (Exod 23:16a; 34:22a; Levitic 23:15,16; Fapte 2:1 etc.). Însă textele sacre ale Cărţii Legământului Înnoit nu afirmă încetarea respectării Şabatului dumnezeiesc şi nici nu recomandă celebrarea duminicii sau înlocuirea Şabatului cu duminica;

L.                 Asemenea tendinţe de înlocuire a Şabatului cu duminica au apărut chiar din primul veac, prin acţiuni concertate: din interiorul Bisericii zis creştine (apologeţi şi polemişti ne-evrei, mai mult sau mai puţin cunoscători ai Tanakh-ului revelat, scris, transmis şi trăit în cadrul iudaismului) şi din exteriorul ei: antisemitismul şi reacţionarismul îndreptat împotriva evreilor, ca popor cu o istorie străveche şi nobilă, închinător monoteist la o divinitate invizibilă, şi neasimilabil.

M.               Persoanele care au ales să celebreze ziua întâi a săptămânii şi nu Şabatul nu au dreptul să ne judece pe noi (Coloseni 2:16), iar noi nu avem dreptul să-i judecăm pe ei pentru profanarea Şabatului[13] (Romani 14,15; Iacov 4:11,12);

N.                Chiar mai mult, putem avea relaţii fraterne, cordiale, cu persoane care au avut o naştere din nou autentică şi trăiesc integraţi în comunităţi de credinţă scripturale, chiar dacă nu au ajuns încă la aceeaşi lumină privitoare la sacralitatea Şabatului. Suntem mântuiţi prin jertfa lui Adonai Yeşua ha-Maşiyach (Fapte 15:11; 16:30,31), nu prin respectarea Şabatului[14].

III.       Despre Praznicele sfinte:

A.                Există zile pe care Cel Sfânt le-a dăruit întregii omeniri, poruncindu-i să le respecte (Şabatul), şi există praznice şi sărbători pe care El le-a poruncit a fi respectate de către un popor etnic paradigmatic, poporul evreu (Naum 1:15). În Torah praznicele pot fi găsite în pasajele Exod 12:1-13:16; 23:14-19; 34:18-28; Levitic 23:4-44; Numeri 9:1-14; 28:16-31; Deuteronom 16:1-17. (Alte referinţe: Iosua 5:9-12; II Cronici 30; 35:1-19; Ezra 3:4,5; Neemia 8:13-18; Ezechiel 45:21-25; Zaharia 14:16-21.) Ele totalizau aproximativ două luni din cele douăsprezece ale anului, fapt care atestă marea importanţă pe care YHWH o dădea închinării festive în care entitatea celebrată era Fiinţa Sa, nu praznicul în sine;

B.                 Praznicele şi sărbătorile aveau semnificaţii profunde pe mai multe paliere: agricole, istorice, personale, familiale, comunitare, religioase. De-asemenea, din punctul de vedere tipologic, ele prefigurau momente şi acţiuni care aveau să se împlinească în lucrarea de slujire a lui Mesia, fie la venirea, fie la revenirea[15] Sa;

C.                 Din punctul de vedere profetic, calendarul marchează „etapele în care-Şi va desfăşura Dumnezeu planul mesianic de răscumpărare a omenirii”[16]. Ca atare, nu sunt importante numai praznicele în sine, ci şi ordinea lor, ea revelând o soteriologie universală;

D.                Evreii devotaţi (Luca 2:41; 22:7,8; Ioan 4:45; 5:1; 7:2,11; 12:12,20) şi prozeliţii (Fapte 8:27) ţineau praznicele şi în timpul lui Yeşua;

E.                 Noi relaţionăm praznicele şi sărbătorile la Adonai Yeşua ha-Maşiyach şi le considerăm ca având semnificaţie numai în El şi lucrarea Sa (evenimentul cristic). O examinare atentă a praznicelor şi sărbătorilor, făcută în lumina epifaniei Dumnezeirii în Yeşua Mesia în Cărţile Legământului Înnoit ne ajută să examinăm semnificaţia de-atunci şi de-acolo a sărbătorilor, şi să disociem elementele instructive şi normative de cele pur instructive sau permise cultural;

F.                  Câteva motive pentru care Cărţile Legământului Înnoit şi contextul istoric actual nu poruncesc respectarea Praznicelor în literă, ci în spirit:

1.            porunca celebrării acestor praznice a fost dată unui popor paradigmatic, poporului evreu. Cărţile Legământului Înnoit nu înfăţişează aceste porunci ca trebuind să fie respectate de ne-evrei;

2.            Templul fizic din Ierusalim a fost distrus (anul 70 e.n.); astăzi Duhul Sfânt sălăşluieşte în templul trupului fiecărui credincios mesianic la nivel individual (I Corinteni 6:19,20) şi în templul comunitar al adunării laolaltă a credincioşilor mesianici (I Corinteni 3:16,17,23);

3.            o dată ce Templul a fost distrus, jertfele animale au încetat. Oricum, ele fuseseră împlinite în Jertfa supremă, unică şi veşnică a lui Yeşua Mesia (Ioan 1:29,32,33,36; 19:30; Evrei 9:11-14,27,28 etc.);

4.            o dată ce Templul a fost distrus, şi preoţia aharonică a încetat. Oricum, ea fusese înlocuită de preoţia melkhiţedeqică a lui Yeşua (Genesa 14; Psalmul 110:4; Evrei 2:17; 3:1; 4:14,15; 5:6,10; 6:20; 7:11,12,15,17,21-28 etc.), precum şi de preoţia fiecărui credincios (I Petru 2:5,9,10);

5.            poporul evreu nu mai are Templu, preoţie şi sacrificii sângeroase, deci nu poate respecta în mod desăvârşit Praznicele şi sărbătorile;

6.            pentru noi, credincioşii mesianici, alipiţi spiritualiceşte de poporul evreu, respectarea Praznicelor este un privilegiu;

7.            de-asemenea, în celebrarea Praznicelor, credincioşii mesianici au parte de bunuri în posesia căruia evreii încă nu au intrat: odihna în Mesia (Evrei 3:7-4:11; 9:11-14), curăţarea deplină de păcate etc.;

8.            Spunem împreună cu Maxim Mărturisitorul că Praznicele din Vechiul Testament erau umbre, cele pe care le ţinem astăzi sunt chipuri, iar cele pe care le vom ţine în Mileniu şi în eschaton sunt adevăratele realităţi.

H.        Despre luna nouă:

1.            Acordăm atenţie lunii noi, înţelegând prin aceasta faza de „Crai Nou” a astrului selenar[17] care inaugurează luna calendaristică[18] (vezi Genesa 1:16, Psalmul 104:19 etc.), nu sărbătoarea Lunii noi[19], celebrată în poporul Yisrael (Numeri 10:10; 28:11-15; Isaia 1:13; Amos 8:5; Ezechiel 46:1,3; Psalmul 81:3). Apariţia fazei noi a lunii[20], la care se trâmbiţa din trompete de argint, este cea care determină stabilirea Şabatului şi a altor sărbători şi festivităţi (vezi mai jos);

2.            Ziua răsunetului sau Sărbătoarea trâmbiţelor[21] din 1 Tişri (vezi Levitic 23:23-25; Numeri 29:1-6), avea întotdeauna loc la o lună nouă.

 

 

 

 

I.          Despre praznice:

1.            Despre Paşte[22]:

a.             Pesach-ul egiptean a avut loc o singură dată în istorie, în data de 14 Abib (ulterior Nisan), în cadru intim-familial. La nivel comunitar, atunci avusese loc izbăvirea[23] poporului evreu din robia din ţara Egiptului: Exod 12-13;

b.            Ulterior, Pesach-ul se celebra în data de 14 Nisan, indiferent de ziua săptămânii în care cădea această dată, ca o sărbătoare de aducere-aminte/comemorare, în cadru comunitar, instituţionalizat (Deuteronom 16), până la distrugerea Templului (anul 70 e.n.);

c.             Dacă în Şabat evreii Îl recunoşteau pe Dumnezeu ca fiind Creatorul (Exod 20:11) şi Răscumpărătorul lor (Deuteronom 5:12-15), de Paşte Îl lăudau ca fiind şi Izbăvitorul lor (Deut 16:1; Exod 12:13);

d.            După distrugerea Templului, evreii celebrează Pesach-ul într-o formă modificată, întrucât nu mai există pelerinaj la Templu, preoţie aharonică şi nici miel;

e.             Cu toate acestea, praznicul de Pesach îndeamnă credinciosul mesianic pe următoarele coordonate: să cunoască evenimentul din punctul de vedere istoric şi teologic, să se identifice cu exodul evreilor prin participarea afectivă şi simbolică la un serviciu divin festiv şi un ospăţ comunitar (Seder) culminat cu Cina Domnului; să-şi amintească faptul că Mesia este Paştele (I Corinteni 5:7), Mielul lui Dumnezeu care, fiind jertfit (Evrei 9:28), ridică păcatele sale (Ioan 1:29,36). Mesia ne-a izbăvit din robia spirituală a Egiptului păcatelor noastre (I Petru 1:18,19);

f.             În 13 spre 14 Nisan, înainte de înjunghierea Paştelor, avea loc ceremonia denumită Bedikat Chameţ, căutarea şi măturarea sau izgonirea aluatului din fiecare casă evreiască (Exod 12:15; I Corinteni 5:7a).[24] Mesia a curăţat aluatul care dospeşte păcatul prin biciuirea şi izgonirea speculanţilor din Casa Tatălui Său (Matei 21:12,13; Marcu 11:15-17; Luca 19:45,46; Ioan 2:13-17);

g.            Mesia a împlinit Paştele doar parţial; împlinirea totală va avea loc în eschaton, la ospăţul nunţii Mielului, după ce-Şi va fi izbăvit poporul (Luca 22:16; Apocalipsa 19:9);

h.            Faptul că prin anii 150-200 e.n. unii conducători (Anicetus, Victor) ai Bisericii creştine (de apus) au impus în mod dictatorial ca Paştele să cadă întotdeauna în zi de duminică este nu numai o gravă neînţelegere a Sfintelor Scripturi, ci şi un păcat anticristic de schimbare a timpurilor stabilite divin (Daniel 7:25).

 

2.            Despre Praznicul Azimilor[25]:

a.             Celebrarea Praznicului Azimilor începea a doua zi de Pesach, deci în data de 15 Nisan, în orice zi a săptămânii cădea această dată, şi se încheia în 21 Nisan;

b.            Dacă Pesach-ul semnifica un nou început, acest Praznic semnifică o viaţă nouă: YHWH începe restaurarea omului, împuternicindu-l să trăiască o viaţă înnoită;

c.             În prima zi de după Şabat[26], ca parte a Praznicului, se aducea preotului, ca reprezentant al lui YHWH, un snop de orz (omer) ca pârgă[27] a secerişului (Levitic 23:10-14[28]), împreună cu mulţumiri, căci aceste prime roade erau garanţia secerişului viitor;

d.            Această pârgă este asimilată de credincioşii mesianici cu Mesia Yeşua, Care a înviat ca Pârgă a celor adormiţi (Fapte 26:23; I Corinteni 15:20); învierea Sa promite învierea şi viaţa veşnică tuturor celor care cred în El.

3.            Despre Praznicul Săptămânilor[29], denumit şi Praznicul Secerişului[30], al Primelor roade[31] sau al Cincizecimii:

a.             De-a doua zi de după Pesach se începea numărarea celor 50 de zile şi apoi se celebra Şavuot, în data de 6 Sivan, în orice zi a săptămânii cădea această dată;

b.            În 6 Sivan se încheia secerişul orzului şi se începea secerişul grâului;

c.             Dacă în Şabat evreii Îl recunoşteau pe Dumnezeu ca fiind Creatorul (Exod 20:11) şi Răscumpărătorul lor (Deuteronom 5:12-15), iar de Paşte Îl lăudau ca fiind şi Izbăvitorul lor (Deut 16:1; Exod 12:13, de acest Praznic evreii Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru că era Dătătorul roadelor (Levitic 23:10,18,19);

d.            Ulterior, tradiţia evreiască a stabilit data de 6 Sivan ca fiind ziua în care YHWH a dat Torah lui Moşe (matan Torah) pe Muntele Sinai. Când El a dat-o, a rostit-o în toate cele 70 de (familii de) limbi deodată. Ca atare, evreii credincioşi citesc Exod 19 şi 20;

e.             Praznicul a fost împlinit parţial la 50 de zile de la crucificarea lui Mesia, când Duhul Sfânt a fost turnat şi primele mii de oameni au fost convertiţi la credinţa ascultătoare de Dumnezeu prin Yeşua Mesia (Fapte 2), semnificând prima recoltă dumnezeiască a celor răscumpăraţi în Mesia (evrei şi ne-evrei);

 

 

f.             La nivel subiectiv, Praznicul se împlineşte de fiecare dată când cineva se pocăieşte de păcatele sale şi se încrede în Mesia ca Stăpân şi Mântuitor (Iacov 1:18; I Corinteni 15:23; Romani 11:16; Apocalipsa 14:4);

g.            Există şi o împlinire viitoare a Praznicului (Apocalipsa 14:15,16);

4.            Între Ziua Primelor Roade (Yom ha-Bikkurim) din 16 Nisan şi acest praznic al Secerişului, al Săptămânilor sau al Primelor Roade există diferenţe temporale şi de esenţă: şi credincioşii vor învia după cum a înviat Mesia (I Corinteni 15:20-23), dar învierea lor este de o natură diferită, derivată din natura învierii Sale.

5.            Despre Ziua răsunetului sau Praznicul Trâmbiţelor[32]:

a.             se celebra în data de 1 Tişri, în orice zi a săptămânii cădea această dată;

b.            se trâmbiţa din marele şofar,[33] nu din trompete de argint, ca în alte zile cu lună nouă (Levitic 23:23-25; 23:24; Numeri 29:1);

c.             Nu se lucra, avea loc o adunare sfântă;

d.            Era o zi de introspecţie şi judecată, de rededicare. Se aniversează crearea lumii, e baza de calcul al calendarului (inclusiv pentru anii şabatici şi cei jubiliari), şi e Anul Nou pentru semănat;

e.             Marchează începutul Sărbătorilor Mari, a celor 10 Zile de Pocăinţă[34], cu apogeul din Ziua Ispăşirii, din 10 Tişri;

f.             Dacă în Şabat evreii Îl recunoşteau pe Dumnezeu ca fiind Creatorul (Exod 20:11) şi Răscumpărătorul lor (Deuteronom 5:12-15), de Paşte Îl lăudau ca fiind şi Izbăvitorul lor (Deut 16:1; Exod 12:13, de Praznicul Săptămânilor evreii Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru că era Dătătorul roadelor (Levitic 23:10,18,19), de acest Praznic al Trâmbiţelor evreii Îl recunoşteau pe YHWH ca fiind Judecătorul care, după zece zile, în Ziua Ispăşirii, urma să decidă soarta lor (Numeri 29:7; Levitic 23:29);

g.            Credincioşii mesianici îşi amintesc faptul că fiecare se va prezenta înaintea tronului de judecată al lui Mesia (II Corinteni 5:10);

h.            Din alt punct de vedere, acest Praznic ar putea avea şi o altă faţetă, cea a repatrierii israeliţilor (Deuteronom 30:3; Isaia 27:12,13; Ieremia 23:3; 29:14; 31:10-14; 32:37; Ezechiel 37:21-28 etc.), a Revenirii lui Yeşua[35] şi a Răpirii comunităţii credincioase în Mesia (Zaharia 9:14; Matei 24:31; I Tesaloniceni 4:16,17; I Corinteni 15:52).

6.            Despre Ziua Ispăşirii[36]:

a.             se ţinea în data de 10 Tişri, în orice zi a săptămânii cădea această dată;

 

b.            Era o zi în care avea loc o adunare sfântă şi solemnă, în care nu se lucra, ci avea loc o introspecţie şi judecată personală, credincioşii se smereau şi se pocăiau, iar postul era obligatoriu. Pocăinţa era întreită: recunoaşterea nelegiurilor, exprimarea remuşcărilor prin spovedanie, ispăşirea în faţa lui Dumnezeu pentru a obţine iertarea. Oricine nu se smerea, era „retezat”[37] din popor (Levitic 23:29). În acea zi, Marele Preot făcea ispăşirea pentru toate păcatele poporului şi ţapul era alungat în pustie pentru Azazel (Levitic 16). Exod 30:10; Levitic 16; 23:26-32; 25:9; Numeri 29:7-11; Ioel 1:14; 2:15,16; Evrei 9-10:21; 13:11,12 Sărbătoarea marca ziua în care Dumnezeu făcea judecata copiilor Săi şi îi curăţa de vinovăţia lor (Levitic 16:14,15,21). Era o zi de mâhnire şi de mare smerire;

c.             În concepţia noastră mesianică, Yom Kippur este un memorial care ne ajută să ne amintim de actul răscumpărător al lui Mesia, care „suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui”, fiind „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre” şi făcând ispăşirea păcatelor noastre (Isaia 53:4,5; Matei 8:17; Evrei 9:12,14; 10:12,14; I Petru 2:24; Apocalipsa 14:7). El Îşi va curăţa poporul şi-l va elibera de prezenţa păcatului la revenirea Sa (Evrei 9:28);

d.            De-asemenea, este foarte probabil ca această zi să fie ziua în care Yisraelul se va întoarce la Mesia al său (Zaharia 12:10-14; 13).

7.            Despre Praznicul Corturilor/ Colibelor[38] sau Praznicul Strângerii Roadelor[39]:

a.             Celebrarea Praznicului Corturilor, o sărbătoare veselă, începe în data de 15 Tişri (Exod 23:16b; 34:22b; Levitic 23:33-36a, 39a; Numeri 29:12) şi se încheie în data de 23 Tişri (Levitic 23:36b, 39b; Numeri 29:35-38) prin Hoşana Rabbah, A opta zi de adunare[40];

b.            Se comemorau peregrinările israeliţilor timp de 40 de ani în pustie înainte de intrarea în Canaan şi „cortuluirea” lor, adică sălăşluirea lor în corturi[41], precum şi protecţia pe care Dumnezeu le-a asigurat-o providenţial, prin har (Levitic 23:33-36, 39-43; Deuteronom 16:13-17);

c.             Timp de şapte zile, toţi evreii trebuiau să-şi părăsească locuinţele şi să stea în corturi sau colibe făcute din crengi şi pânză, „pentru ca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului” (Levitic 23:42);

d.            De-asemenea, se încheia recoltarea roadelor;

e.             De Chag ha-Sukot avea loc festivalul „mic” al întronării regelui israelit;

f.             Este foarte probabil că Adonai Yeşua, care a „cortuluit” printre noi, plin de har şi de adevăr (Ioan 1:14), S-a născut de Sărbătoarea Colibelor, şi a participat la Sukot (Ioan 7:2, 8-52).

8.            Astfel, aceste Praznice, Paştele, Praznicul Azimilor, Praznicul Secerişului, Praznicul Trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii şi Praznicul Corturilor ni-L dezvăluie pe YHWH ca fiind Creator, Răscumpărător, Izbăvitor/Eliberator, Restaurator/Înnoitor, Furnizor/Dătător, Judecător-Ispăşitor şi Protector.

9.            Paştele, Sărbătoarea Săptămânilor şi Sărbătoarea Corturilor erau denumite „Cele trei pelerinaje (anuale)”[42], când toţi israeliţii de gen masculin, în vârstă de cel puţin 13 ani şi care trecuseră prin ceremonia de „bar-miţvah” [43] „urcau”[44] la Templul din Ierusalim să se închine acolo şi să aducă jertfe înaintea lui YHWH prin intermediul preoţilor aharonici (Exod 23:14-19 etc.).

 

Încheiem cu cuvintele lui Samuele Bacchiocchi care, în God’s Festivals in Scripture and History, vol. I, p. 15, conchide:

 

Scepticismul poate fi o excrescenţă a uitării. Neglijarea Şabatului, memorialul creaţiei, poate să-i facă pe oameni să devină sceptici cu privire la originea şi destinul lor divine. Neglijarea Paştelor, memorialul răscumpărării, îi poate face pe oameni uituci şi sceptici faţă de faptul că Dumnezeu a purtat de grijă de mântuirea noastră prin jertfa ispăşitoare a lui Hristos. Neglijarea Cincizecimii, memorialul turnării ploii timpurii a Duhului Sfânt în vederea lansării misiunii creştine, îi poate face pe oameni sceptici faţă de ploaia târzie care va desăvârşi misiunea creştină. Neglijarea Praznicului Trâmbiţelor, aducătorul aminte al faptului că toţi trebuie să ne prezentăm înaintea tronului de Judecător al lui Dumnezeu (II Cor. 5.10), poate să-i facă pe oameni să trăiască moralmente iresponsabil. Neglijarea Zilei Ispăşirii, aducătorul aminte al actului final de răscumpărare săvârşit de Hristos care, la A Doua Sa Venire (Evr. 9:28), Îşi va curăţa poporul şi-i va scăpa de păcatele lor, îi poate face pe oameni să fie disperaţi vizavi de problema păcatului care afectează omenirea. Neglijarea Praznicului Corturilor, aducătorul aminte al faptului că în trecut Dumnezeu ne-a călăuzit în mod providenţial, îi poate face pe oameni să se îndoiască de capacitatea Sa de a ne duce în Ţara Promisă.”

 


[1] Acest eseu reproduce capitolul al XXIV-lea din Mesianismul restaurator şi teologia sa sistematică, lucrare care poate fi găsită pe acest blog.

[2] Configuraţie, tipar profetic: tavnit (ebr.).

[3] Mo’ed (ebr.), kairos (gr.): timp prestabilit, moment oportun, soroc.

[4] O zicală rabinică spune: „Cuvântul ‚coincidenţă’ nu este un cuvânt koşer.”

[5] Se poate folosi termenul „întâmplare” cu privire la voia dumnezeiască doar dacă se cunoaşte etimologia acestui cuvânt, care provine din latinescul in şi templum, şi, iniţial, este foarte posibil să semnifice faptul că evenimentele din cursul vieţii omeneşti erau decise „in-templu”, adică de către zei. În acest sens, viaţa omului este decisă de către Dumnezeu.

[6] Împlinire: pleroma (gr.)

[8] Despre relaţia dintre conceptul de Praznic (chag, ebr.; heorte, gr.) şi „vremea hotărâtă” (mo’ed, ebr.; kairos, gr.) vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[9] Vezi strigătul tetelestai, Evanghelia după Ioan, 19:30, 17:4.

[10] Ajunul Şabatului: Erev Şabbat (ebr.).

[11] Pikuach Nefeş (ebr.): consideraţia faţă de viaţa umană.

[12] S-a spus: „Poruncile divine au fost date omului ca să trăiască prin ele, iar nu ca să moară respectându-le.”

[13] Profanarea Şabatului: chilul Şabbat (ebr.)

[14] Vezi capitolul Despre relaţii cu credincioşi din alte comunităţi de credinţă.

[15] A doua sa venire sau revenirea Sa: parousia (gr.).

[16] Daniel Brânzei, blogul barzilaiendan.wordpress.com

[17] Luna, ca astru: yareach (ebr.).

[18] Luna calendaristică: yerah (ebr.).

[19] Sărbătoarea Lunii noi: Roş Chodeş (ebr.).

[20] Faza nouă a lunii: Molad ha-Levanah (ebr.).

[21] Sărbătoarea trâmbiţelor: Yom teruah (ebr.).

[22] Paşte: Pesach (ebr.)

[23] Şi nu numai izbăvirea. Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[24] Fermenţii de orice fel (chameţ), respectiv dospeala aluatului (seor, ebr.) ca simbol al păcatului. Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[25] Praznicul Azimilor: Chag ha-Maţot (ebr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[26] Foarte probabil în 16 Nisan (concepţia fariseică), nu în ziua întâi a săptămânii (concepţia saducheică).

[27] Pârgă: bikurim (ebr.), aparche (gr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[28] Posibil şi Exodul, 23:19; 26:1-11; 34:26a.

[29] Praznicul Săptămânilor: Chag ha-Şavuot (ebr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[30] Praznicul Secerişului: Chag ha-Qaţir (ebr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[31] Praznicul Primelor roade: bikurim, pârga (ebr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[32] Praznicul Trâmbiţelor: Yom Teruah (ebr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[33] Marele şofar: şofar ha-gadol (ebr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[34] Cele Zece Zile de Pocăinţă: aseret yeme teşuvah (ebr.), denumite şi Yamim Noraim (ebr.), adică Zilele Înfricoşătoare sau Zilele de tremur.

[35] Vezi Yom teruah, din Vocabularul de la finalul lucrării.

[36] Ziua Ispăşirii: Yom Kippur (ebr.).

[37] Termenul ebraic karath a fost înţeles în mai multe feluri: a reteza; a nimici sau omorî; a muri înainte de vârsta de 60 de ani; a muri fără urmaşi.

[38] Praznicul Corturilor/Colibelor: Chag ha-Sukot (ebr.).

[39] Praznicul Strângerii Roadelor: Chag ha-Asif (ebr.).

[40] A opta zi de adunare: Şmini Aţeret (ebr.). Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[41] Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[42] Cele trei pelerinaje: Şaloş regalim (ebr.).

[43] Bar-miţvah (ebr.): vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

[44] La templul din Ierusalim credinciosul nu mergea în pelerinaj, pur şi simplu, ci „urca“, făcea aliyah. Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.

Comments
14 Responses to “Praznicele lui YHWH”
  1. Crestinul spune:

    Interesant site. Chiar ca am sa-l citesc. Este exact ceea ce stiam si eu despre Sarbatorile Domnului si le recitesc cu placere.
    Doamne ajuta.
    Apropo: Despre acea persoana pe care ai intalnit-o la conferinta si sustine ca traducerile Quranului din araba in alte limbi nu sunt tocmai corecte, iti spun eu ca am studiat mai multi autori arabi ce au tradus Quranul in enlgeza si traducerile sunt asemanatoare, fara sa schimbe intelesul cuvintelor.
    Practic, nici nu cred ca arabii doresc sa traduca in dezavantajul lor Quranul, nu?
    Deci traducerile sunt corecte, iar faptele care se vad la multi musulmani fanatici, dovedesc inca odata ca inspiratia lor este exact din cartea lor de 2 bani numita Quran.
    Doamne ajuta.

  2. Shalom!

    Mulţumesc de vizită şi de comentariu.

    Lucrarea vizavi de Praznice este departe de a fi finalizată… Am postat-o doar pentru ca puţinii cititori care se rătăcesc pe-aici să aibă o „opinie părelnică” 😀
    Atunci când se doreşte studierea temeinică a Calendarului dumnezeiesc (dar, oare, se mai doreşte aşa ceva?…), el trebuie luat de la Genesa, 1, unde apare ziua (yom), apoi de la v. 14, unde apare evreiescul mo’ed, pe care l-am tradus prin „timp stabilit, sacral-festiv”, de la şabat, care este sugerat în Genesa 2:2,3 etc.

    Am început o lucrare care tratează despre relaţiile dintre Praznicele lui YHWH şi jertfa lui Hristos (de fapt, „evenimentul cristic”), dar am scris cam 135 de pagini şi încă nu am isprăvit cu Şabatul… Mai am nevoie de nişte cărţi deosebit de importante de pe amazon.com…
    Până se va îndura Cel Preaînalt să mi le dăruiască, studiez la greu praznicele preistoricilor, ale sumerienilor, ale canaaneenilor, egiptenilor, babilonienilor, mezo-persanilor, eleniştilor şi romanilor… Mi se pare uluitor (şi înspăimântător!…) modul în care păgânismul praznicelor orientale a fost difuzat „la greu” în creştinism… Nimrod, giganticul viteaz vânător înaintea DOMNULUI, şi Semiramida, soaţa lui, trăiesc bine-mersi în creştinismul nominal…

    Te mai aştept în vizită! 😀

    Binecuvântări/Berakhoth!

  3. Crestinul spune:

    Va anunt ca link-ul postat de dvs mai sus,

    nu mai este disponibil. Puteti sa-l scoateti. 🙂

  4. Mulţumesc că mi-ai semnalat… Nimic nu poate înlocui un studiu biblic aplicat, sistematic, trudit de oameni care-şi ţin ochii deschişi şi în realitate, fiind capabili să integreze cele două semisfere ale existenţei şi aducând relevanţa lor în prim plan…
    Oricum, se poate viziona şi http://www.youtube.com/watch?v=baBRvkCARkY
    sau cu interviurile luate lui Mark Biltz, găsite pe youtube…

    Te salut cu
    Baruch ha-ba be-Şem ha-Adonai/ Binecuvântat este Cel ce vine în Numele DOMNULUI (Ps. 118:26a; Io. 12.13), pentru că în câteva zile vom celebra Pesach, Paştele…

    • Crestinul spune:

      Shalom,
      Asa este. Apropo. Stiai ca Pesach-ul din saptamana patimilor lui Iisus a fost intr-o joi, 10 Aprilie, ce corespundea cu 14 Nissan de atunci din anul 32 ? Iar Iisus a inviat in 17 Nissan, 13 Aprilie, in prima zi a saptamanii (duminica) ? Prin asta se implineste chiar ce a spus si Mantuitorul Iisus ca va sta in pamant 3 ile si 3 nopti precum a stat si Iona in chit. Cel putin asa sustin si istoricii, unii chiar evrei. Caci Iisus a fost crucificat de Pesach, inaintea UNUI MARE SABATH (cum spune Biblia), care era 15 Nissan, Sarbatoarea Azimilor care dura 7 zile si nu inaintea Sabath-ului de ziua a 7-a care era pe 16 Nissan in acel an. Mai induc si popii in eroare.
      Daca Iisus ar fi fost crucificat la ceasul al 9-lea din zi (orele 15 din zilele noastre ), atunci Iisus ar fi stat doar 1 zi si jumatate in mormant. Dar unii sustin, conform NT, ca Iisus va invia a 3-a zi si nu dupa 3 zile (care tot din Biblie este si aceasta).
      Apropo: Tu stii de ce nu aleg popii o data fixa pentru Invierea Domnului asa cum au ales pentru Craciun? Pentru-ca vor ca in fiecare an Invierea sa cada intr-o zi de duminica, ca sa-si sustina mereu doctrina cu schimbatul Sabath-ului in duminica invierii. Astfel oamenilor li se aduce aminte an de an de acest lucru. In plus nu cred ca mai are rost sa-ti descriu din Noul Testament, caci sunt convins ca stii si tu, ca Iisus s-a nascut undeva prin Septembrie (cel mai probabil in jurul datei de 20-23 septembrie).

      Baruch ha-ba be-Şem ha-Adonai si Doamne ajuta frate. 😉

      • Shalom!
        Ştiu că există două ipoteze, una care spune că Mesia ar fi fost crucificat miercuri, alta care susţine că răstignirea Sa ar fi avut loc vineri… Adepţii fiecărei ipoteze par să aibă temelii biblice, culturale şi teologice pentru afirmaţiile lor. Eu nu m-am implicat în discuţii de genul acestora, dar cunosc oameni care sunt nişte polemişti redutabili şi dialoghează pe forumuri cu privire la datele respective, precum şi la celelalte Praznice.
        Cât priveşte pretenţiile popilor din confesiunile de duminicari, mai ales cele care insistă asupra obligaţiei de a respecta Paştele într-o duminică, astea sunt erezii timpurii… Ele au apărut prima dată în Roma, anul 150 e.n., născocite de episcopul Anicetus, care a vrut ca Paştele să fie sărbătorite în prima duminică de după 14 Nisan. Fapt foarte interesant, el a fost contrat de Polycarp, care învăţase „la picioarele” apostolului Ioan (Yochanan) şi care i-a zis: „Noi nu aşa am învăţat de la părintele nostru, Ioan, ci am învăţat că Paştele trebuie prăznuite în 14 Nisan…” Adică, Polycarp, care nu era apologet sau polemist târziu, ci chiar „părinte apostolic”, o dată ce primise credinţa de la apostol, considera că Paştele mai trebuie prăznuite…şi chiar în 14 Nisan!

  5. După alţi 50 de ani, pe la 198-200 e.n., din nou episcopul Romei, de data asta Victor, a început să se dea de ceasul morţii, încercând să schimbe data de prăznuire a Paştelor. El a fost din nou contrat, adversar al setei lui de putere fiind Policrates, din Efes… La această contră, Victor a răspuns scurt, EXCOMUNICÂND bisericile din Asia, ca şi cum bisericile respective ar fi fost parte din feuda sau moşia sa…
    Iraeneus, marele polemist, l-a mustrat aspru pentru tendinţele lui dictatoriale (îţi pare cunoscută atitudinea bisericii romane?…)
    Oricum, frământări cu privire la data „corectă” a Paştelor au tot existat, până la Conciliul de la Niceea, când Statul, prin împăratul Constantin, din necesităţi multiple (necesitatea de a guverna o gloată cu un crez unitar, cognoscibil şi controlabil…) a băgat pumnul în gură Bisericii (?!…) impunând Duminica Învierii.
    Astfel, s-a confirmat încă o dată atitudinea şi gestul anticristic, profeţit în Daniel, 7:25: „El…se va încumeta să schimbe vremurile şi legea…” El, omul, va avea obrăznicia şi tupeul ceea ce Dumnezeu, Autoritatea emitentă, decretase ca fiind legi şi timpuri stabilite, sacral-festive…
    În lume „…s-au ridicat mulţi anticrişti” (I Io. 2:18), iar Constantin o fi fost un geniu în ceea ce priveşte guvernarea gloatelor, dar din perspectiva divină a acţionat anticristic…
    În 14 Nisan comemorez patimile lui Mesia, pricinuite de păcătoşenia mea, şi mă pocăiesc… Iar în ziua învierii Sale, uitându-mă la scularea din morţi, mi se împrospătează sufletul şi primesc în inimă bucurie întru trăirea vieţii de credinţă.
    Epistola către romani, 4:25, însumează ambele trăiri:

    Isus Hristos, Domnul nostru, care A FOST DAT din pricina fărădelegilor noastre, şi A ÎNVIAT din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

    Chag sameach Pesach!

    • Crestinul spune:

      Shalom frate,
      Asa este. Nici eu nu sunt de acord cu ceea ce au preluat preotii de la Imperiul Roman, din pagansism si din amintirile ”sfintilor” parinti, numai de popi cunoscuti.
      In plus, scuze ca doar acum am citit mesajele, deoarece am fost plecat o saptamana si doar astazi am revenit. Cat timp sunt plecat, intru mai rar pe mail, dar mai comentez din
      cand in cand pe cate un site, dar de pe telefon.
      Si nu e bine sa-ti citesti mailurile de pe telefon, caci sunt foarte vulnerabile la hackeri.
      Doamne ajuta,

  6. L`Shana Tova ! Un An sub Aripile ocrotitoare ale Dumnezeului lui Abraham, Ytzak si Yakov.
    Inscriere si reinscriere ( consacrare si reconsacrare ) in Cartea Vietii Mielului lui Adonay ! Asteptam revenirea lui Mashiach intr- o Zi ca aceasta, la ultimul sunet de shofar. Pentru ca nu exista nicio Sarbatoare tanachica fara o puternica si autentica implinire in Brit Chadasha ! Venirea lui Mashiach , cel de-al doilea Advent , se regaseste in Torah, in bucuria rasunetului repetat si prelungit al shofarului. ( Bamidbar 21 : 1 , 1 Tes 4 : 16-17 ).

  7. Crestinul spune:

    Shalom tuturor fratilor de Legamant.
    Cine are Sarbatorile iudaice (evreiesti) pe anul acesta si pe anul viitor? Le pot gasi usor si pe net, dar doresc un ”ajutor” fratesc din partea voastra care le are deja de la vre-o sinagoga sau rabin (adica OFICIAL).
    Va multumesc.
    Doamne ajuta.

    • Şana tova u-metuħa, dragii mei:)
      Soră Otniela, mulţumesc pentru vizită şi apreciez urările tale:) Să ai parte de înscriere în Cartea Vieţii Mielului şi felicitări pentru truda ta duhovnicească, depusă de dragul lui Mesia în anul care a trecut 🙂
      Creştine, binecuvântări ţie şi familiei tale, şi bine ai revenit 🙂 Am văzut că lupţi în continuare pe forumuri şi ghioaga ta e de temut 🙂
      Nu ştiu pe unde s-ar putea găsi calendare, eu va trebui să merg la sinagogă, să-mi cumpăr un Luaħ pe suport de hârtie, să am acolo şi pericopele… Va trebui să mă gândesc la o variantă să-ţi procur şi să-ţi trimit unul…

      Binecuvântări, şi interacţionăm şi pe forum! 🙂

      • Iedidia spune:

        Si am ajuns in marea zi a Iertarii/Ispasirii.
        Rugati-va si pentru mine confrati de legamint, pentru ca sunt singur astazi (ma refer la oameni)
        Fiti binecuvintati.
        Aleluyah.
        salom.

  8. Crestinul spune:

    Domnul YHWH si Yeshua sa va binecuvanteze pe toti.

    • Crestinul spune:

      @Iedidia
      Domnul sa te binecuvanteze si pe toti fratii nostrii de Legamant !
      Haideti sa pazim Legile si Sarbatorile (Shabatele) Domnului, cat si credinta in Iisus Hristos, Cel prin care YHWH a incheiat noul Legamant cu noi pacatosii.
      Sa facem totul din dragoste, asa cum tot din dragoste ne iubeste si ne iarta Domnul de faradelegile noastre.
      Slava Domnului YHWH si Fiului Sau Yeshua.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: