Teologhisire

DOMENIUL TEOLOGIEI

Întregul domeniu al teologiei, cuprinzând toate disciplinele educaţiei teologice, a fost împărţit în mod tradiţional în patru diviziuni majore. La începutul oricărui studiu al teologiei trebuie să fie aşezate subiecte cu un caracter general şi orientativ care să includă teme ca acestea: conceptul creştin de revelaţie, natura experienţei creştine, creştinismul şi misticismul, creştinismul şi celelalte religii, Legea şi Evanghelia etc. Restul disciplinelor teologice pot fi grupate în patru categorii, dupa cum urmează:

I. TEOLOGIA EXEGETICĂ
1. Filologia biblică:
a. Ebraica;
b. Aramaica (caldeeana);
c. Greaca.
2. Arheologia biblică:
a. Geografia ţărilor biblice;
b. Flora şi fauna;
c. Viaţa socială şi familială in Israel;
d. Instituţiile politice şi civile;
e. Ceremoniile şi datinile religioase.
3. Introducerea biblică:
a. Originea cărţilor Bibliei;
b. Revelaţia divină;
c. Inspiraţia;
d. Canonul biblic;
e. Diferitele traduceri.
4. Criticismul biblic:
a. Criticismul textual sau inferior;
b. Criticismul literal sau superior.
5. Hermeneutica sau Principiile de interpretare.
6. Exegeza cărţilor din Vechiul şi Noul Testament.
II. TEOLOGIA ISTORICĂ
1. Studii pregătitoare:
a. Protoistoria omenirii: Genesa 1 – 11;
b. Istoria lui Israel;
c. Viaţa Domnului Isus Hristos;
d. Istoria apostolică.
2. Istoria Bisericii:
a. Istoria Bisericii Primare, 30-590 d.H.;
b. Istoria Bisericii Medievale, 590-1517 d.H.;
c. Istoria Bisericii Moderne, 1517- prezent.
d. Aspecte distincte:
(1) Persecuţiile;
(2) Dezvoltarea structurilor şi organizaţiilor;
(3) Conciliile Bisericii;
(4) Formele de închinăciune;
(5) Părinţii Bisericii;
(6) Simbolistica creştină;
(7) Istoria denominatiilor;
(8) Activităţi misionare şi de caritate;
(9) Statistici;
(10) Artă şi arhitectură bisericească.
3. Istoria doctrinelor biblice.
4. Teologia biblică:
a. Vechiul Testament: înţelepciunea şi poezia poporului evreu, fenomenul profetic;
b. Noul Testament: teologia caracteristică următoarelor secţiuni distincte: Evangheliile sinoptice, Evanghelia după Ioan, Epistolele lui Pavel, Epistolele lui Petru, Epistola către Evrei, Iacov şi Apocalipsa.

III. TEOLOGIA SISTEMATICĂ:
1. Apologetică.
2. Polemică.
4. Dogmatică sau Teologie Sistematică.
5. Etică creştină.
6. Enciclopedie teologică.

IV. TEOLOGIA PRACTICĂ:
1. Homiletică.
2. Evanghelism.
3. Misionarism.
4. Teologie pastorală.
5. Educaţia creştină.
6. Muzica bisericească.
7. Structuri de autoritate bisericească.
8. Instituţii de slujire creştină.
9. Liturgică.

(…)

Schiţa de mai sus îl poate ajuta pe cititor să înţeleagă care este locul ocupat de teologia sistematică în întregul studiilor teologice.
Prin “teologie sistematică” noi înţelegem întregul adevăr despre Dumnezeu aşa cum ne este el descoperit în Cuvântul Său. Cu alte cuvinte, teologia sistematică nu se ocupă cu ceea ce ne pune la îndemână filosofia sau cugetarea omenească, ci numai şi numai cu informaţiile pe care ni le pune la dispoziţie Cuvântul lui Dumnezeu.
Credem că va fi de folos să arătăm aici legătura care există între teologia sistematică şi unele dintre celelalte discipline ale studiului biblic.

Exegeza este examinarea unor anumite porţiuni din textul Scripturii în limbile originale în care a fost scris. În esenţa lor, toate studiile teologiei sistematice trebuie să se sprijine pe o exegeză corectă, altfel ele nu ar avea nici un fel de valoare “teologică”.
Teologia biblică preia rezultatele studiilor exegetice asupra unui anumit pasaj şi le grupează în unităţi de sine stătătoare ca de exemplu: doctrina despre Dumnezeu în învăţătura mozaic sau nădejdea mesianică din cartea lui Isaia.
Teologia sistematică ia apoi învăţăturile biblice rezultate din studiile exegetice şi din teologia biblică şi le adună pe toate la un loc în exprimări atotcuprinzătoare despre adevărurile divine. Teologia practică studiază care sunt cele mai bune căi pentru transmiterea acestor adevăruri despre Dumnezeu aşa cum se găsesc ele în Cuvântul Său.
Istoria Bisericii trasează drumul poporului lui Dumnezeu pe Pământ de-a lungul secolelor.
Cel care se ocupă cu teologia sistematică trebuie să facă o distincţie clară între proclamaţiile despre adevăr aşa cum se găsesc ele în Cuvântul lui Dumnezeu şi “interpretările” înţelepciunii omeneşti în anumite aspecte ale revelaţiei divine. Numai Cuvântul lui Dumnezeu rămâne pururi autoritatea absolută şi pe deplin inspirată.
Teologia, ca ştiinţă, este un produs al muncii omului în dorinţa lui de a înţelege şi de a clarifica. Ea nu este infailibilă şi nu posedă nici un fel de autoritate divină. Cu toate acestea, ea are o deosebită importanţă şi valoare prin faptul că ridică înaintea fiecărei generaţii adevărurile divine măreţe ale divinului Cuvânt al lui Dumnezeu aşa cum se găsesc ele în Scriptură.

După J.C. Wenger, Introducere în teologie.

Cum se dezvăluie teologia în viziunea autorilor Gordon R. Lewis and Bruce A. Demarest? Răspunsul va fi dat prin prezentarea unei părţi din „Prefaţa” scrisă de ei la cartea INTEGRATIVE THEOLOGY („Teologia integratoare”), carte care poate fi achiziţionată de pe site-ul
http://www.amazon.com/Integrative-Theology-Gordon-R-Lewis/dp/0310209153/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1325085239&sr=8-1

INTEGRATIVE THEOLOGY –
Teologia integratoare

De Gordon R. Lewis and Bruce A. Demarest

Prefaţă

Gândirea coerentă şi trăirea autentică necesită, în lumea modernă, ca o persoană să privească viaţa holistic mai degrabă decât fragmentar. Viziunea asupra lumii a unor oameni este furnizată de informaţiile dobândite o dată cu experienţa de viaţă, în timp ce pentru alţii „întregul tablou” este furnizat de analiza empirică a lumii exterioare. Cu toate acestea, creştinii cred că o înţelegere coerentă a realităţii începe cu perspectiva lui Dumnezeu mediată de revelaţia generală şi specială. Pentru a dezvolta o viziune comprehensivă a ceea ce este real, adevărat şi valoros şi de a ajunge astfel la convingeri viabile pentru a trăi şi a sluji, propunem ca creştinii să ia în considerare paradigma teologiei integratoare.
În cartea sa After Fundamentalism, Bernard Ramm argumentează că evanghelicii ar trebui să inventeze o nouă paradigmă pentru a face teologie într-o lume post-iluministă. Modalitatea tradiţională de abordare în teologie, susţine el, nu va satisface în viitor. Ramm consideră că „evanghelicii nu au dezvoltat o metodă teologică care să le permită o consecvenţă evanghelică în teologia lor şi, în acelaşi timp, să fie oameni iniţiaţi în ştiinţele moderne. De aceea est necesară o nouă paradigmă.” Ramm alege metoda lui Karl Barth ca model preferat în a face teologie în viitor, susţinând că „Paradigma lui Barth a rezultat într-o metodologie autentică”. Drept răspuns la asemenea nevoi pentru o metodologie teologică, noi propunem paradigma teologiei integratoare. Credem că această abordare urmează o metodă mult mai vrednică de încredere decât cea a lui Barth şi produce rezultate mult mai consecvente cu Scriptura şi cu credinţa istorică creştină.
Abordarea numită teologie integratoare implică şase etape succesive.
Prima etapă presupune identificarea problemei luată în considerare. Cercetătorul delimitează parametrii problemei teologice şi ia în considerare semnificaţia sa pentru existenţa personală şi cea a societăţii.
A doua etapă presupune identificarea diverselor soluţii pentru problemă ce au fost sugerate în istoria gândirii creştine. Minţi devotate şi luminate se poate să fi dobândit o înţelegere a lucrurilor pe care creştinii de mai târziu să nu o fi luat în considerare. Dar din moment ce cercetători la fel de competenţi au opinii diferite asupra multor subiecte, ar trebui să trecem în revistă propunerile alternative ca ipoteze spre testare de realităţile biblice fundamentale.
A treia etapă este sondarea celei de-a doua mărturii istorice a sursei esenţiale a cunoaşterii teologice – Scriptura inspirată şi infailibilă. Urmând metoda teologiei biblice şi utilizând o hermeneutică responsabilă, găsim învăţăturile relevante ale Vechiului şi Noului Testament în ordinea lor cronologică. Această etapă implică de asemenea relaţionarea unui fragment a Scripturii cu altele ce se referă la acelaşi subiect în procesul revelării.
În decursul celei de-a patra etape cercetătorul pune în ordine informaţiile relevante a revelării generale şi speciale într-o doctrină coerentă şi le pune în legătură cu alte doctrine derivate în mod similar. Persoana se dedică tezei ce satisface testul adevărului cu cele mai puţine dificultăţi. Este necesar ca testul adevărului să îndeplinească trei condiţii: (1) consecvenţa logică, (2) compatibilitate cu realitatea revelaţiei, (3) viabilitate existenţială.
Cea de-a cincea etapă implică apărarea acestei poziţii doctrinare faţă de poziţii contrare în teologie, filozofie şi religii noi. Componenta ofensivă a teologiei integratoare devine evidentă în această etapă în timp ce adevărul face faţă şi lansează provocări altor ideologii. Scopul teologii este de a aduce orice dimensiune a gândirii şi acţiunii sub domnia unui Dumnezeu suveran.
Ultima etapă presupune aplicarea doctrinei în situaţii specifice din lume. Această etapă finală îşi asumă faptul că (1) adevărul nu îşi are finalitatea în contemplări abstracte şi că (2) trăirea creştină decurge din adevăr precum apa curge din izvor. Este imperativ necesar ca creştinii să trăiască conform convingerilor sale autentice înaintea lui Dumnezeu, relaţionând cu alţii şi în slujba lumii. Dimensiunea etică a teologiei este evidentă în această etapă finală a abordării.
Abordarea integratoare a teologiei propusă în acest volum poate fi deci rezumată prin şase formulări-cheie: Problema; Ipotezele istorice; Învăţătura biblică; Formularea sistematică; Interacţiunea apologetică; Relevanţa pentru viaţă şi slujire. Datorită spaţiului redus fiecare din secţiunile prezentate va fi mai puţin exhaustivă şi va furniza doar direcţia gândirii în domeniul respectiv.
Credem că teologia integratoare, implementată cu ajutorul acestor etape, oferă mai multe promisiuni decât metodele teologice alternative practicate în trecut, fiind superioară teologiei confesionale, care prezintă dogmele ce sunt baza unei anume tradiţii ecleziastice şi lansează invitaţia pe acest temei. Breşa teologiei confesionale este incapacitatea de a oferi suficiente argumente pentru superioritatea unei tradiţii (reformate, luterane, anabaptiste) faţă de alta. O asemenea abordare pare a fi mai degrabă închisă decât deschisă spre noi analize din partea revelaţiei generale sau speciale.
Perspectiva integratoare apare de asemenea superioară teologiei fideiste care impune credinţa în baza autorităţii vorbitorului ce pretinde a deţine Cuvântul lui Dumnezeu. Ascultătorul uni astfel de prezentări nu poate fi convins pe deplin de faptul că pretendentul chiar deţine adevărul lui Dumnezeu. Elementul dogmatismului nefondat a abordării fideiste poate de asemenea contribui la receptarea problematică a mesajului.
Abordarea teologiei integratoare poate fi superioară teologiei tradiţionale sistematice din câteva motive. Unul din ele este acela că teologia sistematică de obicei nu dezvoltă o istorie comprehensivă a doctrinei în vederea identificării ipotezelor spre a fi testate. De asemenea, aceasta nu urmează adesea metoda teologiei biblice, bazându-se pe texte-dovadă, fără a ţine cont de contextul fragmentului citat. Un alt motiv al inferiorităţii acestui tip de teologie este acela că ea nu poate folosi un text comprehensiv pentru adevăr şi, astfel, nu deţine un nivel înalt de validitate obiectivă în a decide ce propunere este adevărată şi care viziuni sunt îndoielnice. Ba mai mult, teologia sistematică nu poate apăra fiecare doctrină în interacţiune cu viziunile opuse şi nici nu poate arăta relevanţa fiecărui aspect doctrinar pentru viaţa creştină în biserică şi în lume.
Este necesar să ne integrăm gândurile [realităţii şi contextului actual], căci nimeni altcineva nu o poate face pentru noi. Aceste volume oferă câteva seturi de informaţii ce ar trebui să fie puse în legătură în mod coerent cu alte adevăruri în mintea noastră, indicând de asemenea moduri în care autorii îşi exprimă încercările unei formulări coerente. Totuşi, nu putem organiza gândurile în locul nimănui nici în cazul analizei finale. Cititorul trebuie să digere materialul şi să înceapă să îl integreze propriei sale gândiri. N-ar fi surprinzător dacă aceasta pare descurajant la început, căci a ne integra gândurile şi a trăi după convingerile bazate pe această integrare e o provocare de o viaţă. Scopul acestor volume va fi fost atins dacă are loc un început spre acea destinaţie.
Metoda teologiei integratoare formulate aici are fundament biblic, ţine cont de contextul istoric şi cultural, este centrată pe persoană şi relaţionat în mod profund cu aspectele vieţii de zi cu zi. Scopul ei este acela de a zugrăvi un tablou comprehensiv al cosmosului, al persoanelor şi a istoriei ce are o consecvenţă logică, fiind adecvată efectiv şi capabilă de a maximiza sensul şi împlinirea personală. Propunem o metodă de a face teologie ce urmează o metodă coerentă a cercetării, evitând îndoctrinarea excesivă şi încurajând cititorul să ajungă la propriile concluzii şi să-şi creeze propriile angajamente în faţa Cuvântului lui Dumnezeu şi sub călăuzirea delicată a Duhului Sfânt. Nădejdea noastră este ca această abordare să facă posibilă depăşirea impasului în care se află teologia în situaţia contemporană, ajutând-o să vorbească încă o dată cu convingere bisericii cu nevoile sale de învăţătură şi lumii cu nevoile sale de adevărul şi lumina eliberatoare a lui Dumnezeu.
După parcurgerea câtorva capitole din Teologia integratoare, cititorul va putea găsi răspunsul la câteva din următoarele întrebări:
Întrebare: Ar trebui ca problema adresată în prima secţiune a fiecărui capitol să se focalizeze mai direct pe problemele culturale ale timpurilor noastre?
Problemele imediate ale unei culturi furnizează valoroase puncte de pornire în conversaţii, dar studiul fiecărei doctrine creştine fundamentale începe cu o problemă de semnificaţie permanentă şi transculturală. Abordarea teologică a multitudinii problemelor specifice fiecărei culturi este subculturi este importantă, însă aceasta poate fi făcută cel mai bine de creştini care s-au specializat în domeniile ştiinţei, istoriei, psihologiei, sociologiei, etc. De altfel, mare parte a problemelor contemporane pot expira la fel de rapid ca ziarele zilnice. Subiectele şi doctrinele clasice au dat dovadă de relevanţă universală şi permanentă, fiind comune tuturor oamenilor din Orientul Apropiat şi cel Îndepărtat, Apus, în două treimi a lumii şi o treime a acesteia, în zonele rurale şi în marile oraşe.
Întrebare: înainte de a privi la „propunerile alternative în biserică” privind o problemă, n-ar fi oare indicat ca cercetarea teologică să examineze învăţătura biblică? N-ar fi oare mai înţelept să studieze adevărul biblic inductiv, fără înclinaţii teologice?
Încercări de a începe studiul inductiv cu dovada biblică „obiectivă” nu ţine cont de imposibilitatea obţinerii obiectivităţii complete în orice domeniu comprehensiv. Ceea ce a devenit evident de curând este faptul că cercetătorii şi scriitorii din orice domeniu au presupoziţii. Idealul obiectivităţii este respectabil şi nu este pus la îndoială aici, însă problema este de a găsi o metodă critică, prin care să ne îndreptăm spre o obiectivitate mai mare. Pentru cei care studiază Biblia cel mai eficient mod de a-şi identifica prejudecăţile este de a lua în considerare perspectivele alternative şi a deveni conştienţi în acest mod de propriile presupoziţii. Specificând doctrinele alternative măcar ca ipoteze spre a fi testate devenim conştienţi de similitudinile şi diferenţele dintre perspectivele noastre şi ale celorlalţi, dar de asemenea de nevoia verificării propriei noastre doctrine. Această abordare critică este necesară dacă dorim să privim dincolo de sferele noastre hermeneutice închistate şi să efectuăm un studiu veritabil într-un spirit de deschidere, cu speranţa de a progresa cât de puţin. Nu pretindem o perspectivă exhaustivă, dar am încercat să formulăm succint opţiunile cele mai semnificative de la începutul istoriei unei anumite doctrine până în prezent ca mijloc de a demasca presupunerile, astfel încât să poată fi supuse testului consecvenţei şi competenţei cu dovezile biblice.
Întrebare: Este necesar ca o persoană să adopte doar una din viziunile alternative sau ea poate fi eclectică?
Secţiunea „Formularea sistematică” caută să dezvolte cu precizie şi puţină creativitate o interpretare coerentă a realităţilor biblice fundamentale în spaţiul alocat, o interpretare ce include elemente de adevăr din câteva viziuni istorice diferite şi evită aspectele mai puţin reuşite ale acestora. Cercetătorii începători pot avea tendinţa de a-şi apropria una din acele viziuni şi a le respinge total pe celelalte şi doar acolo unde alţii contrazic o poziţie biblică ei trebuie avertizaţi logic. Adesea multe se pot învăţa din perspective ce au avut influenţă majoră istorică sau contemporană. Profesorii şi studenţii pot dori să formuleze concluziile proprii din propriile studii istorice şi biblice, cu accente diferite. Astfel exprimările prezentate pot servi ca punct de plecare pentru alte discuţii.
Întrebare: Pot fi luate alte viziuni în considerare în secţiunile „Interacţiunii apologetice”?…

Anunțuri
Comments
6 Responses to “Teologhisire”
  1. Daniel T. spune:

    Este o carte exceptionala, din pacate, doar aici am gasit un inceput de traducere in limba romana…….Poate mai reusesti sa mai postezi si alte fragmante.
    Multumesc frumos!

    • Şalom!

      Într-adevăr, savanţii Gordon R. Lewis şi Bruce A. Demarest au reuşit să elaboreze şi să publice nu un manual de teologie, şi nici măcar o CAPODOPERĂ, ci o carte care poate produce O REVOLUŢIE în teologie: ei se descotorosesc de teologia sistematică, înlocuind-o cu cea INTEGRATOARE.
      Acum, acest fapt are IMPLICAŢII MULTIPLE şi MAJORE. Nu intru în ele, îţi voi scrie numai una dintre implicaţiile pe care le are pentru lucrarea mea.

      Sunt pe punctul de a publica un tratat de „teologie”. Am pus „teologie” în ghilimele întrucât denumirea e improprie: teologia nu e ruptă de întrebări ale vieţii practice şi de frământări istorice, filosofico-apologetice, culturale. Lucrarea celor doi savanţi pune sub semnul întrebării nu dogmele şi teologumenele din lucrarea mea, ci forma de prezentare a lor… Ar trebui să interacţionez cu cei doi şi să-mi regândesc lucrarea…

      Sper să am fonduri pentru a traduce măcar cele 12 pagini care formulează sistematic doctrina despre Dumnezeu sau să găsesc un traducător voluntar.

      Beraħoth/ Binecuvântări!

      • Daniel spune:

        Shalom si tie!

        Eu am cumparat cartea si am inceput sa o citesc, insa am foarte multe lipsuri in limba engleza, insa invat, invat, invat….. Este destul de dificil, insa nu imposibil. Nu am in proiect sa fac o traducere deoarece nu am experienta asta, insa daca vei dori, cand voi avea ceva tradus, iti trimit.
        Multumesc pentru raspuns!

        Beraħoth

      • Şalom!

        Dacă pe parcursul lecturii vei avea nevoie de ajutor la înţelegerea unor termeni, nu ezita să mă contactezi. Nu mă refer doar la termenii întrebuinţaţi de (neo-)protestanţi, ci şi de catolici sau ortodocşi.
        Vizavi de orice tip de traducere: când vei avea ceva material, îl voi posta pe blog, aşa cum am făcut şi cu materialele altor autori (până acum am postat în special la categoria ORIENTALIA). Mă mâhneşte faptul că în România există oameni care au o deosebită râvnă pentru studiu, dar fie nu au cărţile necesare, fie acestea costă de te doare bugetul.
        Ce domenii de interes ai?… Poate am ceva materiale care ţi-ar putea fi de ajutor.

        Beraħoth!

  2. Daniel spune:

    Shalom!

    Multumesc frumos!
    Eu m-am inscris la un master in teologie si am de citit … si de gandit….si de scris…. si de trait ce citesc, mai ales ce gandesc si spun.
    O sa-ti trimit pe e-mail oarece carti ce o sa-mi trebuiasca.
    Inca o data, iti multumesc frumos!

    Beraħoth

  3. MariS spune:

    O, învăţătorule, de vrem să urmăm lui Iisus Hristos, va trebui să slujim oamenilor mai întâi. Iar ca să slujim oamenilor nu ne trebuiesc nici filacterii, nici ciucuri, nici teologhisiri. Teologhisirile ne-au divizat în mii de bucăţele. Iisus nu teoretiza, alţii se ocupau cu asta. El s-a smerit pe Sine şi s-a pus în slujba oamenilor. Şi la asta ne cheamă şi pe noi:
    Matei 16:24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
    Cât despre cei cu teologhisirea:
    11. Cum nu înţelegeţi că nu despre pâini v-am zis? Ci feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.
    12. Atunci au înţeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: