O SCHIŢĂ A PNEUMATOLOGIEI TOREI

O SCHIŢĂ A
PNEUMATOLOGIEI
TOREI

INTRODUCERE

După cum se cunoaşte îndeobşte, Moise, profetul care L-a cunoscut pe Dumnezeu personal, „faţă către faţă” , a scris o carte formată din cinci volume: Genesa, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul. În ebraică, această carte este denumită Chamişah chumeş Torah („Cele cinci cincimi ale Torei”), dar în mod uzual ea este denumită Torah. În limba greacă, termenul Torah a fost transferat ca Pentateuch, în limba română vorbim despre Lege, dar, de fapt, Torah este Învăţătura dumnezeiască revelată. În această lucrare vrem să examinăm mărturia Torei cu privire la Duhul Sfânt, acțiunile și personalitatea Sa. Demersul de față se constituie din patru paşi:
A. în primul rând, vom prezenta şi analiza versetele care vorbesc explicit despre Duhul Sfânt, acțiunile și personalitatea Sa;
B. în al doilea rând, vom stabili relaţii între afirmaţiile explicite ale Torei şi câteva dintre reiterările sau confirmările făcute în restul textelor sacre canonice;
C. în al treilea rând, vom trece în revistă pasaje mozaice care vorbesc despre Duhul lui Dumnezeu în mod implicit sau aluziv, eventual chiar speculativ, dar în mod sigur discutabil;
D. pasul al patrulea, cel final, va consta din expunerea concluziilor la care am ajuns, sistematizându-le într-o pneumatologie a Torei.
Înainte de a purcede, mai trebuie clarificat un fapt de natură hermeneutică, fapt care ţine de punctul al treilea, cel al categoriei pasajelor implicite: în unele pasaje este probabil (sau măcar posibil) că se vorbește despre Duhul lui Dumnezeu, însă nu se poate afirma cu certitudine că despre El ar fi vorba. Regulile unei exegeze biblice sănătoase spun că înţelesul unui termen este determinat de pasajul care-l încadrează şi-i stabilește conotaţia, dar în practică lucrul acesta nu este întotdeauna uşor de realizat, întrucât sfera semantică a termenului evreiesc ruach este următoarea:
1. spiraţie divină, Duh sau Spirit Sfânt. Această conotație este utilizată explicit și implicit după cum urmează:
a. În mod explicit, în Genesa, 1:2; 6:3; 41:38 și implicit în 2:7;
b. în Exodul, în mod explicit în 31:3; 35:31 și în mod implicit în 28:3;
c. în Leviticul nu apar menționări explicite ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, dar prezența Sa este implicită pe tot parcursul cărţii, după cum vom demonstra;
d. în volumul Numeri apare în mod explicit în 11:29; 24:2; 27:18.
e. În Deuteronomul nu apar menționări explicite ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, dar activitatea sa ne este sugerată în 34:9.
2. suflare (de viață): Gen. 6:17; 7:15,22. Ea este o forţă „…misterioasă observată în forţa şi vitalitatea omului”, care poate fi tulburată sau activată într-o anumită direcţie (…), poate fi obstrucţionată sau diminuată (…) şi poate fi reînviată (…), forţa dinamică ce constituie omul” ;
3. duh, fie omenesc (Num. 5:14,30) , fie demonic;
4. vânt de diferite intesităţi, „o forţă puternică, invizibilă şi misterioasă (Gen. 8:1; Exod 10:13,19; Num. 11:31 etc), asociată de obicei cu ideea de tărie sau violenţă (Exod 14:21)” .

James Dunn, autorul articolului „Duh, Duhul Sfânt” din Dicţionarul biblic conchide:

…Conceptul ruach reprezintă un termen existenţial. Esenţa sa este experimentarea unei forţe extraordinare, misterioase – forţa nevăzută puternică a vântului, misterul vitalităţii, forţa exterioară care transformă, toate sunt ruach, toate sunt manifestări ale energiei divine.

DUHUL LUI DUMNEZEU
ÎN CARTEA GENESA

I. Pasaje explicite

A. Ocurenţa nr. 1: Genesa, 1:2.

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.
Genesa, 1:2.

Aceasta este prima ocurenţă explicită privitoare la Duhul Sfânt din întreaga Sfântă Scriptură. Informația explicită şi concretă de-aici este aceea că Duhul lui Dumnezeu, adică Ruach Elohim, glisa pe deasupra apelor și a Pământului care era încă tohu ve bohu, adică amorf și gol sau netocmit (vs. 1 și 3). Însă versetul 2 se află într-o relaţie organică, textuală, cu versetele imediat următoare, care ne spun că Dumnezeu-Elohim „a zis…și a fost…” Luând în considerare v. 2, unde apare Duhul, și versetele următoare, sesizăm că ele înfăţişează o relație între Duhul lui Elohim și activitatea de creație; când Elohim a zis și a creat, El a zis și a creat prin Duhul Său. De-aici se trag două concluzii:
1. Duhul lui Elohim creează materie;
2. Duhul lui Elohim dăruieşte viață.

Întrucât la punctul 2 din „Introducere” scriam că vom stabili relaţii între afirmaţiile explicite ale Pentateuhului şi câteva dintre reiterările sau confirmările făcute în restul textelor sacre canonice, merită urmărite pistele pe care le deschid aceste două concluzii. În consecinţă, vom trece în revistă câteva pasaje care confirmă activitatea creatoare a Duhului lui Dumnezeu în Profeţi şi în Scrieri, şi vom aminti activitatea Sa vitalizantă în corpus-ul de cărţi care formează Noul Testament.

1. Activitatea creatoare a Duhului Sfânt, confirmată în Profeţi şi Scrieri

Tanakh-ul, Biblia evreiască pe care creștinii o denumesc (impropriu) „Vechiul Testament”, este împărțit în mod tradițional în trei secțiuni, denumite Torah (Legea), Neviim (Profeții) și Ketuvim (Scrierile). Genesa 1:2 serveşte drept fundament al altor texte vetero-testamentare care vorbesc despre rolul şi activitatea Duhului Sfânt în creaţie, şi care, examinate împreună, ne pot duce spre o pneumatologie creaţionistă biblică.
Astfel, nu numai Pentateuhul, ci şi Profeţii şi Scrierile ne sugerează activitatea creatoare a Duhului lui YHWH:

Cine a măsurat apele cu mâna lui?
Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strâns ţărâna Pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul, şi dealurile cu cumpăna?
Cine a cercetat Duhul Domnului , şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?
Isaia, 40:12,13.

Dacă nu s-ar gândi decât la El,
Dacă Şi-ar lua înapoi Duhul şi suflarea,
Tot ce este carne ar pieri deodată,
Şi omul s-ar întoarce în ţărână.
Iov, 34:14,15.

Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului,
Şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.
Psalmii, 33:6.

Îţi trimiţi Tu suflarea : ele sunt zidite,
Şi înnoieşti astfel faţa Pământului.
Psalmii, 104:30.

Astfel, însumând depoziţiile Legii, ale Profeţilor şi ale Scrierilor, se poate ajunge la articularea unei pneumatologii creaţioniste biblice.
În ceea ce privește activitatea re-creatoare a Duhului în Profeți, profetul-poet Isaia are pasaje absolut remarcabile:

Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peșteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele, și turmele vor paşte,
până când se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pământ, și pomătul va fi privit ca o pădure.
Isaia, 32:14,15.

Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!
Aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut şi întocmit, şi care de la naşterea ta este sprijinul tău:
,,Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.
Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat;
voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale,
şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă.
Unul va zice: ,Eu sunt al Domnului!’ Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: ,Al Domnului sunt!’ şi va fi cinstit cu numele lui Israel.”
Isaia, 44:1-5.

2. Activitatea vitalizantă a Duhului lui Dumnezeu în Noul Testament

Credincioşii creştini şi mesianici cred că Biblia nu se termină cu cartea profetului Maleahi sau II Cronici, așa cum se încheie canonul evreiesc, ci ea este continuată de cărţile Noului Testament (pe care mesianicii, în general, le denumesc cărţile Legământului Înnoit).
Mai mult, în această colecţie de cărţi este revelat faptul că Duhul lui Dumnezeu continuă să dăruiască viaţă, şi încă în două moduri foarte dramatice şi încărcate de semnificaţii: El zămisleşte în fecioara Maria/Myriam natura omenească a lui Yeşua Mesia şi tot El produce regenerarea sau naşterea din nou.
Privitor la zămislirea naturii umane a lui Iisus, Yeşua, pasajele clasice se găsesc în Evanghelia după Matei şi în cea după Luca.

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.
Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis:
,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.
Evanghelia după Matei, 1:18,20.

Îngerul i-a răspuns:
,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
Evanghelia după Luca, 1:35.

În legătură cu regenerarea sau naşterea din nou produsă de Duhul Sfânt, apostolul Ioan consemnează rostirea lui Mesia cu privire la această taină:

Drept răspuns, Isus i-a zis:
,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
Nicodim I-a zis:
,,Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască?”
Isus i-a răspuns:
,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.
Nu te mira că ţi-am zis: ‚Trebuie să vă naşteţi din nou.’
Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Evanghelia după Ioan, 3:3-8.

Apostolul Pavel, pe de altă parte, aduce nişte desluşiri:

Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;…
Epistola lui Pavel către Titus, 3:4-6.

Prin urmare, vedem în aceste patru pasaje din Noul Testament că Duhul Sfânt nu doar că dăruiește viață, ci și înnoiește sau regenerează viața spirituală.

B. Ocurenţa nr. 2: Genesa, 6:3.

Atunci Domnul a zis:
,,Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
Genesa, 6:3.

Duhul lui YHWH urma să nu rămână pururi în omul care era şi este carne păcătoasă. Se pare că aici există un antagonism între duh şi carne şi, chiar mai mult, între Duhul Sfânt şi carnea umană păcătoasă. Relaţia dintre Dumnezeire şi omenire urma să sufere modificări dramatice: termenul evreiesc din înseamnă „a rămâne”, sau „a se lupta”. Duhul lui YHWH fie nu (mai) intenţiona să rămână în om, fie nu intenţiona să se lupte cu oamenii, probabil în vederea pocăinţei acestora şi a izbăvirii lor din faţa Potopului care urma să vină.
Dacă am analiza versetul acesta nu numai din punctul de vedere ale teologiei exegetice, ci şi al teologiei biblice, care stabileşte relaţii între versetele Sfintelor Scripturi, am putem face presupunerea că Domnul Iisus, Yeşua Mesia, a făcut referire la el în două cazuri: primul a fost atunci când cuvânta în faţa lui Nicodim sau Nikdamon şi i-a spus „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” (Evanghelia după Ioan, 3:6), iar al doilea caz se găseşte în cuvântarea din Ioan 6, când, printre altele, Mesia face şi următoarea afirmaţie:

Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.
Evanghelia după Ioan, 6:63.

Alte raporturi dintre carnea muritoare, cu poftele şi patimile sale, pe de-o parte, şi Duhul, pe de altă parte, sunt foarte bine surprinse în epistolele pauline, de pildă Epistola către galateni (5:16-26) sau Epistola către romani, din care inserăm un verset exemplificativ:

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
Epistola lui Pavel către romani, 8:11.

Acest raport între Duhul lui Dumnezeu şi învierea fizică a credincioşilor în Iisus, Mesia, le aduce acestora nădejde şi seninătate în faţa morţii.

C. Ocurenţa nr. 3: Genesa, 41:38.

Şi Faraon a zis slujitorilor săi:
,,Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu ?”
Genesa, 41:38.

Versetul acesta şi contextul în care a fost rostit el revendică o precizare: este limpede că atunci când spunea despre Ruach Elohim faraonul nu se referea la Duhul lui Dumnezeu, aşa cum este El revelat de întreaga Scriptură; faraonul egiptean (sau hyksos) nu era monoteist, ci politeist, deci el se referea clar la spiritele zeilor (Elohim este un substantiv plural), nu la un Duh al unui Zeu, YHWH, iar noi nu avem voie să proiectăm opiniile noastre teologice asupra lui, violentând înţelesul Bibliei.
Cu toate acestea, citit în relaţie cu v. 39, acest verset 38 revelează faptul că Duhul lui Elohim, Ruach Elohim, poate într-adevăr să sălăşluiască în unii oameni dăruindu-le pricepere şi înţelepciune. Din punctul de vedere al teologiei biblice, această concluzie este validată de versete de genul celor din Exod 31:3, 35:31 etc, pe care le vom expune mai jos.

II. Pasajul implicit: Genesa, 2:7.

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Genesa, 2:7.

Aici Duhul lui Dumnezeu nu apare explicit, deci putem să facem doar speculaţii cu privire la prezenţa Sa: suflarea de viaţă suflată de YHWH Elohim în nările omului, acel nişmat chayim, poate să se refere la faptul că Atoate-Ziditoriul i-a suflat omului din Sfântul Său Spirit, şi doar aşa a putut omul să devină un suflet viu, un chay nefeş.
Însă aici apare o concluzie care vine să fortifice concluzia nr. 2 din Ocurenţa explicită nr. 1, anume aceea că Duhul lui YHWH Elohim nu doar că creează, dar şi dăruiește viaţa umană. Din punctul de vedere al teologiei biblice, această concluzie este validată şi amplificată de Ezechiel 37, un pasaj aparent enigmatic, dar de o mare forţă vitală, unde Duhul lui YHWH nu doar dă, ci chiar re-dă viaţa, înviind oasele care umpleau valea şi metamorfozându-le într-o oaste foarte numeroasă:

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!
Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”
El mi-a zis: ,,Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!`”
Am proorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stat în picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.
Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut, zice Domnul.
Ezechiel, 37:5,6,9,10,14.

DUHUL LUI DUMNEZEU
ÎN CARTEA EXODUL

I. Pasaje explicite

A. Ocurenţa explicită nr. 1: Exodul, 31:3-5.

Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
,,Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.
L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu , i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,
i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,
să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn, şi să facă tot felul de lucrări.
Exodul, 31:3-5.

Faptele expuse aici sunt reiterate în Exod 35:30-33: Beţaleel fusese umplut cu Ruach Elohim, adică cu Duhul lui Dumnezeu, primind duh de înţelepciune, pricepere, ştiinţă, pentru a-şi imagina tot felul felul de lucrări de artă, pentru a le putea face schiţele sau design-ul, şi a le materializa, ca artist plastic înzestrat în mod divin.

II. Pasaje implicite

A. Ocurenţe implicite: Exodul, 31:6; 35:34 – 36:2.

Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit…
Exodul, 31:6.

I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui cât şi lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan.
Beţaleel, Oholiab, şi toţi bărbaţii iscusiţi în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba sfântului locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul.
Moise a chemat pe Beţaleel, Oholiab, şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul pricepere, şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă.
Exodul, 35:34 – 36:2.

Textul sacru vorbeşte despre priceperea pusă de YHWH în mintea bărbaţilor iscusiţi, pentru a face toate lucrările şi obiectele necesare pentru sfântul locaş. Aici se ridică mai multe întrebări: au primit aceşti bărbaţi, inclusiv Oholiab, Duhul lui Dumnezeu în vederea ajutorării lui Beţaleel şi a materializării voii exprese a Dătătorului tuturor darurilor desăvârşite (Iac. 1:17)?… Sau o întrebare de alt tip: dacă aceşti bărbaţi erau deja iscusiţi, de ce a mai fost nevoie de o înzestrare divină specială?… Întrebarea este fecundă, ea putându-ne duce la alte întrebări, de genul: „În momentul rostirii oracolelor profetice, profeţii prooroceau în transă extatică, sau erau conştienţi de forţa şi de valoarea rostirii lor?… Îşi dădeau ei seama de toate implicaţiile – pe termen scurt şi lung – ale rostirilor lor?… Scriitorii sacri au fost inspiraţi în sensul că au fost înşfăcaţi de Duhul Sfânt şi, posedaţi fiind, au scris mecanic, sau au gândit logic conţinuturile şi, eventual, structura materialelor pe care urmau să le scrie?… În definitiv, care este raportul dintre Dumnezeire şi om în vederea împlinirii scopurilor divine?…”

B. Pasaje simbolice: Exodul, 27:20; 30:31.

Printre diferitele teologii aplicate pe baza Sfintelor Scripturi – şi, de multe ori, pe lângă ele – există şi o teologie simbolică, sau o teologie a simbolurilor, în care, spus pe scurt, un obiect poate să reprezinte alt obiect.
Astfel, introducerea în cartea „Exodul” din Spirit-Filled Life Bible face referire la acest tip de teologhisire, spunând, printre altele:

În cartea Exod, untdelemnul Îl reprezintă simbolic pe Duhul Sfânt. (…) De exemplu, untdelemnul pentru ungere este un tip al Duhului Sfânt care este folosit pentru a pregăti închinătorii şi preoţii pentru serviciul divin …

Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fãră drojdii, ca să ardă în candele necurmat.
Exodul, 27:20.

Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui:
„Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmașii voștri.”
Exodul, 30:31.

DUHUL LUI DUMNEZEU
ÎN CARTEA LEVITICUL

Din punctul de vedere al demersului nostru, acest volum al III-lea scris de Moise nu prezintă pasaje explicite care să menționeze Duhul Sfânt și activitatea Sa. Însă poate că am putea spune că tocmai această carte exhală cel mai pregnant aroma Duhului Sfânt. Ne fundamentăm această convingere pe două fapte.
Mai întâi, vom păși în registrul teologiei biblice și vom semnala un verset care aruncă lumină asupra Duhului Sfânt și a relației Sale cu Scriptura – deci inclusiv cu cartea Leviticul:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire…
A doua epistolă a lui Pavel către Timotei, 3:16.

În textul grecesc original, sintagma „insuflat de Dumnezeu” din acest verset este theopneustos, unde Theos înseamnă Dumnezeu, iar pneustos provine de la pneuma, care înseamnă duh/Duh, aer. El se poate traduce ca în cazul de faţă, inspirat, sau in-spirat, sau in-suflat. Duhul lui Dumnezeu este Cel care, într-un fel sau altul, a suflat, a spirat în scriitorii Bibliei, determinându-i să scrie textele care ulterior au fost considerate sacre şi canonizate.
Rolul Duhului Sfânt în inspirarea Scripturilor, și, implicit, și a cărții Leviticul, apare chiar mai clar într-o rostire a apostolului Petru:

Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.
A doua epistolă a lui Petru, 1:21.

În al doilea rând, aroma Duhului, despre care aminteam mai sus, se verifică mai bine atunci când, citind conținutul cărții, vedem desele îndemnuri la sfințenie date poporului (Lev. 11:44; 19:2; 20:7,26, etc). Or, din toată lucrarea Duhului Sfânt, activitatea care reiese cel pregnant este călăuzirea oamenilor spre sfințenie. Din cartea Leviticul, unde Duhul Sfânt nu este menționat într-o formă explicită, răzbate prezența Sa sfințitoare.

DUHUL LUI DUMNEZEU
ÎN CARTEA NUMERI

I. Pasaje explicite.

A. Ocurenţa nr. 1: Numeri, 11:29.

Moise i-a răspuns:
,,Eşti gelos pentru mine? De-ar fi ca tot poporul DOMNULUI să fie alcătuit din prooroci, și DOMNUL să-și pună Duhul Lui peste ei!”
Numeri, 11:29.

Redăm contextul: în Numeri, 11:10-15 Moise Se plânge DOMNULUI în legătură cu povara slujirii sale, iar YHWH îi promite (vs. 16,17) că va lua din duhul/Duhul care era peste Moise și-l va pune peste încă 70 de bărbați dintre bătrânii sau conducătorii lui Israel. În v. 25 şi 26 Duhul lui YHWH vine şi Se odihneşte peste ei, iar bătrânii respectivi profețesc. Doi dintre ei nu erau de față, ci rămăseseră în tabără, și au început să profețească acolo (v. 26,27), iar Iosua l-a rugat pe Moise să-i oprească (v. 28). Răspunsul lui Moise, redat mai sus, este, de fapt, tânjirea inimii lui: „De-ar fi ca tot poporul lui YHWH să fie alcătuit din prooroci, și YHWH să-și pună Duhul Lui peste ei!…”
Acest oftat din rărunchi nu ne dezvăluie doar inima fragedă a Mijlocitorului Moşe Rabbeinu, ci chiar mai mult: peste el Se odihnea Duhul Sfânt, şi acest Duh a fost pus şi peste alţi 70 de lideri. Semnul vizibil al instalării Duhului peste aceştia a fost manifestarea profeţiei.

1. Activitatea profetică a Duhului Sfânt, confirmată în Profeţi şi Scrieri
Trecând iar în spaţiul teologiei biblice, menţionăm faptul că, ulterior, venirea Duhului peste alţi oameni din sânul poporului evreu i-a determinat să profeţească. Această activitate a rostirilor profetice a avut mai multe faţete, dar toate lustruite cu migală şi puse laolaltă în diamantul sacru al Bibliei. Mai concret, unii au profeţit, dar nu au avut slujba de profeţi . Alţii nu au fost literaţi, în sensul că nu au lăsat consemnări scrise ale activităţii lor . În final, alţii au avut slujba de profeţi şi au şi lăsat oracole profetice scrise .

2. Activitatea profetică a Duhului Sfânt, confirmată în Noul Testament
În ceea ce priveşte tânjirea inimii lui Moise, ca tot poporul lui YHWH să fie format din profeţi, ea urma să fie împlinită gradual şi în moduri distincte.
Mai întâi de toate Mesia, Cel care urma să boteze cu Duhul Sfânt , întăreşte promisiunile pneumatologice ale lui YHWH: evanghelistul Luca menţionează aceasta în mod elocvent în ambele volume ale cărţii sale:

Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.
Evanghelia după Luca, 24:49.

Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile Pământului.
Faptele apostolilor, 1:8.

În al doilea rând, într-o zi de sărbătoare mare evreiască, Sărbătoarea Secerişului sau a Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât pe Pământ într-un mod absolut unic şi irepetabil, vizibil şi mai ales audibil (Fapte, 2). Aceasta a fost o primă împlinire, istorică, obiectivă, colectivă .
În al treilea rând, când Duhul Sfânt este pus peste un om, avem de-a face cu o împlinire tot istorică – chiar dacă ţine de istoria personală, biografică – subiectivă, individuală, dar nu mai puţin importantă. Mai concret, când Duhul Sfânt este pus peste un om, Acesta îl va convinge pe om cu privire la păcat, dreptate şi judecată , îi va dărui credinţa mântuitoare în Yeşua şi naşterea din nou , îl va adăpa pe credincios cu Sine, adăugându-l Ekklesiei şi ajutându-l să trăiască o viaţă de sfinţire continuă . Pentru a reveni la aspectul profeţiei de la care am pornit, spunem că unul dintre semnele concrete ale convertirii şi credinţei unui om este faptul că Îl va mărturisi pe Iisus ca Stăpân şi Mântuitor al său, nu doar cu ocazia botezului său, ci în întreaga viaţă: „Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei” .

B. Ocurenţa nr. 2: Numeri, 24:2.

Balaam a ridicat ochii, şi a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
Numeri, 24:2.

Împrospătăm memoria cititorilor cu privire la acest personaj straniu, Balaam: un profet care recurgea fie la descântece, fie la viziuni divine concrete, care fie asculta de YHWH, fie I se răzvrătea. El binecuvântează israeliţii când Cel Preaînalt îi porunceşte aceasta, dar, în acelaşi timp, îşi învaţă clientul, pe regele moabit Balac, fiul lui Ţipor, să atragă poporul evreu în cursa sexualităţii desfrânate (Num. 25:1,2; 31:16; Apoc. 2.14).
Versetul sus-amintit arată venirea Duhului lui Elohim peste el, Duh care îi va da revelaţii şi va declanşa a treia binecuvântare cu aromă profetică (vs. 3-10), pe care nu am transcris-o aici.

C. Ocurenţa nr. 3: Numeri, 27:18.

Domnul a zis lui Moise:
,,Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el…”
Numeri, 27:18.

Textul precizează clar că Duhul lui YHWH era în Iosua. Contextul mai larg, însă, nu spusese nimic despre momentul și modalitatea venirii și sălăşluirii Duhului lui YHWH în Iosua. Când se întâmplase aceasta şi cum? Şi, dacă Iosua tot era sălăşluit de Ruach YHWH, ce sens mai avea ca Moise să-şi pună mâna peste el? Doar pentru parteneriatul la slujba lui Moise, adică pentru confirmarea sau hirotonirea publică, ceremonială?…
Iar pasajul ulterior care vorbeşte despre Iosua şi relaţia sa cu Duhul lui Dumnezeu ne nedumereşte şi mai tare. Îl vom expune preluat din cartea Deuteronomul.

DUHUL LUI DUMNEZEU
ÎN CARTEA DEUTERONOMUL

I. Pasaj implicit: Deuteronom, 34:9.

Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el, şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul .
Deuteronomul, 34:9.

Cum spuneam mai sus, pasajul acesta din cartea finală a Pentateuhului nu ne este de prea mare ajutor în ceea ce priveşte stabilirea fără putinţă de tăgadă a relaţiei dintre Duhul Sfânt şi Iosua. Sigur, am putea spune că duhul înţelepciunii amintit în acest verset este Duhul Sfânt, dar versetul nu spune aceasta în mod explicit. În plus, în acest verset se spune că Iosua era plin de duhul înţelepciunii din cauză că Moise îşi pusese mâinile peste el, pe când în Numeri, 27:18 ne spune că Iosua era deja sălăşluit de Duhul lui YHWH înainte ca Moise să-şi fi pus mâinile peste el. Cum se poate rezolva puzzle-ul? Lăsăm teologilor biblişti bucuria şi privilegiul de a da un răspuns pertinent acestei întrebări.

CONCLUZII PNEUMATOLOGICE

Prezentate într-o formă sistematizată, concluziile pneumatologice rezultate în urma examinării Cărţii lui Moise sunt următoarele:

 Duhul lui Dumnezeu creează (Gen. 1:2 ş. urm.);
 Duhul lui Dumnezeu dăruieşte viaţă (Gen. 1:2 ş. urm.);
 Duhul lui Dumnezeu dăruieşte capacităţi deosebite pentru activitatea de slujire: lui Iosua, înţelepciune pentru a sluji conducând (Num. 27:18; Deut. 34:9), lui Beţaleel (şi altora) înţelepciune, pricepere şi iscusinţă pentru a sluji în domeniul artelor plastice/vizuale (Exod 31:3; 35:31);
 Duhul lui Dumnezeu poate declanşa rostiri profetice (Num. 11:25,26; 24:2 ş. urm.);
 Duhul lui Dumnezeu poate da revelaţii (Num. 24:2 ş. urm.);
 Duhul lui Dumnezeu inspiră scrierea cărţilor sacre ale Bibliei (cartea Levitic);
 Duhul lui Dumnezeu poate să Se odihnească peste unii oameni (Num. 11:25,26) sau chiar sălăşlui în ei (Num. 27:18; Deut. 34:9).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: