PORTIŢE SPRE TORAH LUI YHWH

PORTIŢE SPRE

TORAH LUI YHWH

 

 

Precuvântare

 

(Rândurile următoare sunt câteva simple consideraţii făcute pe marginea Torei. Eseul nu este finalizat, şi nici măcar bibliografia sa, dar m-am gândit că, momentan, poate fi postat. Dacă există cititori interesaţi de lecturarea unei lucrări mai elaborate, care ar putea constitui un manual predat în cadrul mai formal al unui curs biblic sau cel academic al unui colegiu, îmi pot adresa o cerere concretă.)

 

După cum probabil că unii dintre cititorii mei au observat, îmi place să îmi încep eseurile stabilind sfera semantică a termenilor cu care voi opera şi delimitând orizontul discursiv.

Această lucrare prezintă câteva „portițe” spre Torah. Ce înseamnă această sintagmă, mai precis?

Atunci când prezintă pe larg un subiect sau o carte biblică, discursul teologic de extracţie latină, catolic şi (neo-)protestant, întrebuinţează termenul introducere. Acesta înseamnă chiar acest lucru, acțiunea de a introduce, de a băga sau a vârî, și rezultatul său. În urma lecturării unei introduceri într-un domeniu, cititorul său va ajunge să cunoască noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe.[1]

În discursul teologic ortodox, de extracţie greacă, în secolul al V-lea, călugărul Adrian a vorbit despre „isagogie”, termen care provenea din eis, întru, spre şi ago, a    (con-)duce, a purta.[1]

În iudaism, termenul „poartă” se folosea metaforic pentru a desemna intrarea, introducerea, mijlocul sau mijloacele. Evreii vorbesc despre poarta pocăinţei, a rugăciunii şi a lacrimilor. O rostire din Talmud spune, de pildă: „Când Cel Preaînalt (baruch-Hu) i-a încuiat lui Adam poarta Paradisului, i-a descuiat poarta pocăinţei.” Evreii, la fel ca şi alte culturi (vezi, de exemplu, Arnold van Gennep, Rituri de trecere) consideră poarta ca fiind importantă, iar mezuza pusă pe tocul uşii este semnificativă în acest sens.

În ceea ce mă priveşte, în rândurile următoare voi expune câteva simple consideraţii despre Torah şi, în consecinţă, studiul acesta nu este demn să aibă titlul de „poartă”, ci doar de „portiţe”. Altfel spus, voi prezenta câteva notiţe personale, care ar putea servi drept puncte de plecare spre studierea Torei.

Deci, „portiţe” spre Torah… Dar ce este Torah?

Termenul Torah este derivat din rădăcina ebraică irh („a preda”). El trebuie tradus prin „instrucţiuni” sau, întrucât termenul este la singular, se poate traduce drept „învăţătură” sau „instruire”. Atunci când cei 70-72 de învăţaţi evrei au tradus Biblia evreiască în greacă, în Alexandria anilor 250 î.e.n. (versiunea Septuaginta), ei au tradus Torah prin nomos, „Lege”, însă termenul nu a fost ales foarte fericit, întrucât el dă impresia greşită că ansamblul Torei ar avea un caracter juridic.

În contexte diferite, termenul Torah are semnificaţii diferite. Recomand cititorilor să vizualizeze câteva cercuri concentrice. Cercul aflat cel mai interior, nucleul dur, este Decalogul, Cele 10 Porunci din Exod, 20:1-17 (reiterate în Deuteronom, 5:6-21). Acest cerc este înveşmântat într-un alt cerc, cel denumit Cartea Legământului (Exod 20:1 – 24:18). Cartea Legământului, la rândul său, trebuie încadrată în Torah sau, cum spuneau grecii, în Pentateuh.

Iată ce scrie Dicţionarul enciclopedic de iudaism:

 

În Deuteronom, cuvântul figu­rează la singular cu articol definit şi pare a desemna ansamblul legislaţiei mozaice ca un tot: „Iată Tora pe care Moise a dat-o fiilor lui Israel” (Deut. 4 :44; 29:3; 30:10). Termenul revine în celelalte cărţi ale Bibliei, precum „Tora Domnului” şi „Tora lui Moise”, deosebind astfel Pentateuhul de restul Bi­bliei (Ios. 1,7; Ezra 3,2; 7,10; Neem. 8,8; Mal. 3,22). Aşa încât cuvântul Tora face trimitere în primul rând la Pentateuh.

A desemna astfel Pentateuhul drept „Tora” im­plică, în mod tradiţional, ideea că acesta este o sin­gură operă, redactată de către Moise, al cărei conţinut în ansamblu exprimă natura Legământului între Dumnezeu şi poporul său, Israel. Pen­tateuhul se termină cu moartea lui Moise şi intrarea iminentă a poporului lui Israel în Ţara Făgăduită. Dat fiind statutul suprem al lui Moise, ca profet şi purtător de cuvânt al lui Dumnezeu (Deut. 34,10), desemnarea Pentateuhului ca Torat Moşe arată că numai aici se găseşte nucleul legislativ al iudais­mului.[2]

 

Acelaşi Dicţionar mai adaugă faptul că „totuşi, prin extensie, ansamblul Bibliei scrise, cu alte cuvinte canonul evreiesc, compus din 24 de cărţi, este uneori desemnat ca « Tora » (Dan. 9,10-13). Se socoteşte că aceste cărţi au fost scrise cu ajutorul Spiritului de sfinţenie (Ruach ha-kodeş), care reprezintă o formă de inspiraţie di­vină sau profetică…”

În această lucrare, prin „Torah” mă voi referi la cărţile scrise de Moise, care, în conştiinţa universală, au intrat prin titlurile Genesa, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul. Mai mult, ele „împărtăşesc o unitate de istorie, de intrigă şi de temă care le aduce laolaltă, la fel cum o face şi atribuirea lor tradiţională unui singur autor, Moise (…). Astfel, este imposibil să izolezi complet Genesa de celelalte patru cărţi în următoarea discuţie despre paternitatea sa, stil literar şi mesaj teologic.”[3]

În sfârşit, ajungem la al treilea concept al titlului, care revendică şi el clarificarea sa: YHWH (ה ו ה י).

Mai întâi, trebuie să afirm un element care ţine de antropologia culturală: în culturile şi în perioada în care a fost scrisă Biblia, se credea că numele unei persoane dezvăluie atribute sau caracteristici ale persoanei denumite. În Sfintele Scripturi Dumnezeu are mai multe nume care ne revelează identitatea Sa, atributele Lui, precum şi o constelaţie de relaţii dinamice pe care oamenii le pot avea cu El. Termenul „Dumnezeu” nu este Numele Celui Preasfânt (baruch-Hu!), ci este un titlu care provine din sintagma latină Dominus et deus, „Stăpân şi zeu”.

Numele adevărat şi unic al Dumnezeului revelat de Sfintele Scripturi este găsit în Exodul, 3:14 şi în alte peste 6.800 de locuri din Tanakh, Scripturile Vechiului Legământ, acesta fiind YHWH. Prezentându-se drept YHWH, Dumnezeu spunea: „Eu sunt «Cel ce sunt»”. Comentariile care subliniază acest adevăr sunt enorm de multe, pe moment spicuiesc doar câteva: „Strict vorbind, acesta este singurul ‚Nume’ al lui Dumnezeu”[4]. „Toate Numele lui Dumnezeu, revelate în Scripturi, derivă din lucrările Sale, în afară de acesta! Ne arată clar şi fără echivoc substanţa lui Dumnezeu”[5]. Chiar dacă pronunţia antică exactă a tetragramei ar fi cunoscută, Numele nu ar trebui pronunţat, fiind inefabil[6] şi pentru ca nu cumva noi, păcătoşii, să ajungem să profanăm Numele Său[7], încălcând Porunca a treia din Decalog (Exodul, 20:7; Deuteronomul, 5:11). (Dacă am fi foarte riguroși, am putea substitui termenul Ha-Şem, care înseamnă „Numele” în locul Numelui lui Dumnezeu, sau am scrie cu majuscule, ADONAI, DOMNUL.)

Acest Nume indică aseitatea lui Dumnezeu, faptul că El fiinţează prin Sine Însuşi, fără a-Şi avea suportul existenţial în exteriorul Său. El este Dumnezeul spiritual, moral, personal, infinit şi etern.

În cărţile Tanakh-ului, Scripturile Vechiului Legământ, Numele sacru apare de peste 6.800 de ori, de multe ori în combinaţie cu atribute ale lui Dumnezeu care pot fi descoperite numai în relaţia cu El (YHWH-Yireh, YHWH-Rafa etc), și care vor fi menţionate pe parcursul lucrării.

Pentru a face un rezumat al semnificaţiilor titlului acestei lucrări, în cele ce urmează voi prezenta câteva elemente, structuri, fapte esenţiale ale Torei pe care YHWH, prin Moise, scriitorul uman, a dăruit-o omenirii.

 

Titlul cărţii.

În ebraică, limba originală în care a fost revelată şi scrisă această carte, cărţile nu aveau titluri aşa cum noi, civilizaţia euro-atlantică, le avem astăzi, ci primul cuvânt al lucrării era şi titlul acesteia. În ebraică, prima frază spune:

 

בראשית ברא אלהים את השמים ואת הארץ׃

 

Transliterată, fraza sună ceva de genul: Băreşit bara Elohim et ha-şamayim ve-et ha-areţ, iar traducerea mea ar fi „Întru început, creat-a Elohim Cerurile şi Pământul.” Această frază este încărcată cu semnificaţii multiple şi foarte importante[8], pe care nu le tâlcuiesc aici, dar pe unele le voi atinge în treacăt.

În consecinţă, „titlul” original al cărţii este Bă-reşit, „Întru început”. Atunci când cei 70-72 de învăţaţi evrei au tradus Biblia evreiască în greacă, în Alexandria anilor 250 î.e.n. (versiunea Septuaginta, LXX), ei au tradus termenul reşit, început, primordiu, punct de pornire, prin genesis, care are mai multe conotaţii: sursă, origine; generaţie; genealogie; naştere; existenţă, viaţă. Este foarte probabil ca titlul grecesc să fi fost preluat din capitolul 2, versetul 4, unde genesis apare prima dată, fiind menționat în această carte de încă zece ori.

 

Autorul

In stricto sensu, autorul Genesei este anonim, numele său nu apare specificat nici în această carte, nici în restul Torei. Cu toate acestea, restul corpus-ului Bibliei depune mărturie că Moise a fost autorul întregii Tore (cu excepţia posibilă a cap. 34 din Deuteronom şi a câtorva inserări ulterioare) şi, deci, şi al Genesei (de exemplu, I Re. 2:3; II Re. 14:6; Ezra 6:18; Neem. 13:1; Dan. 9:11-13; Mal. 4:4; Mat. 19:7; 22:24; Mc. 7:10; 12:26; Luca 16:29,31; Io. 1:17; 5:46; 7:19-23; Fapte 26:22; I Cor. 9:9; II Cor. 3:15). De asemenea, scriitori şi opere evreieşti antici (Ecclesiasticus, 24:23, Philo, Josephus, Mişnah), precum şi părinţii Bisericii primare, în mod unanim, certifică faptul că Moise a fost autorul Genesei.

Moise, ca scriitor al „Cărţii Primordiilor”, a fost călăuzit de Duhul Sfânt să colecteze tot materialul oral şi scris existent până la el privitor la creaţie, la apariţia omului şi toate evenimentele de până la Iosef şi le-a integrat în această carte a primordiilor. Faptul că a avut mai multe surse de inspiraţie reiese din cele 11 locuri unde apare expresia evreiască elleh tol(e)doth[9], care nu are o traducere facilă, ea semnificând „acestea sunt naşterile/generările/generaţiile”. (Ocurenţele expresiei: 2:4 și, în ebraică, scris oarecum diferit[10], în 5:1; 6:9; 10:1; 11:10,27; 25:12,19; 36:1,9; 37:2). El era calificat pentru a face acest lucru, întrucât studiase la şcolile superioare egiptene (Fap. 7:22).

Mai presus de orice sursă de inspiraţie omenească stă, desigur, cea dumnezeiască, a Duhului Sfânt. (A se vedea Ex. 17:14; 24:4; 34:27; Num. 33:2; Deut. 31:22 şi Deut. 32).

 

 

 

 

Tema: Începuturile

 

Data scrierii: cca. 1445 — 1405 î.e.n.

 

Fondul

Băreşit sau Genesa este prima carte a întregii Biblii şi serveşte ca un fundament deosebit de solid al acesteia. Astfel, termenul băreşit, „Întru început” este ales foarte bine, în acord cu îndemnul dumnezeiesc. În această carte sunt consemnate primordiile, adică procesul de creaţie a Universului, inclusiv a Pământului, a oamenilor, începuturile istoriei umane, originea poporului evreu şi legământul lui Dumnezeu cu acesta prin Avraham si ceilalţi patriarhi.

Faptul că această carte face parte integrantă din Sfintele Scripturi este confirmat de către Yeşua Noţri, Iisus naţarineanul, care este Mesia şi Fiul lui Dumnezeu (Mat. 19:4-6; 24:37-39; Luca 11:51; 17:26-32; Ioan 7:21-23; 8:56-58), precum şi de către apostoli (Rom. 4; I Cor. 15:21-22, 45-47; II Cor. 11:3: Gal. 3:8; 4:22-24, 28; I Tim. 2:13-14; Evr. 11:4-22; II Petru 3:4-6; Yudah 7, 11).

Descoperirile arheologice făcute în perioada modernă şi contemporană n-au făcut altceva decât să confirme istoricitatea cărţii. „Moise fusese instruit în mod remarcabil prin educaţie şi de către Dumnezeu, pentru a scrie această primă şi fără asemănare carte a Bibliei.”[11]

 

Scopul

Genesa oferă un fundament esenţial pentru restul Pentateuhului şi pentru întreaga revelaţie biblică ce urmează. Ea conservă singurele date demne de încredere despre începuturile Universului, ale umanităţii, căsătoriei, păcatului, despre oraşe, limbi, naţiuni, Israel şi istoria răscumpărării. Ea a fost scrisă în concordanţă cu scopul lui Dumnezeu de a da poporului Său atât în V. T. cât şi în N. T. o înţelegere temeinică a Lui, a creaţiei, a neamului omenesc, a căderii, a morţii, a judecăţii, a legământului şi a promisiunii de răscumpărare printr-Unul din urmaşii lui Avraham.

 

Privire de ansamblu

Genesa se divide în două părţi mari, prima parte fiind constituită din capitolele 1 – 11, iar a doua parte constând din capitolele 12 – 50.

1.                  Capitolele 1 – 11 oferă o privire generală asupra începuturilor omenirii de la Adam la Avraham şi se concentrează asupra a cinci evenimente epocale:

A.    Creaţia: Dumnezeu a creat toate lucrurile, inclusiv pe Adam şi Eva, pe care El i-a pus în Grădina Edenului (capitolele 1— 2).

B.     Prin neascul­tarea lor, Adam şi Eva au introdus blestemul păcatului şi al morţii în istoria umană (cap. 3).

C.     Cain şi Abel: această tragedie pune în mişcare două curente de bază ale istoriei: civilizaţia umanistă şi o rămăşiţă răscumpărătoare (capitolele 4 – 5).

D.    Potopul: Lumea antică devenise atât de rea în vremea generaţiei lui Noe, încât Dumnezeu a nimicit-o printr-un potop universal, cruţându-l doar pe neprihănitul Noe şi familia sa, ca pe o rămăşiţă (capitolele 6 – 10).

E.     Turnul Babel: Când lumea de după potop s-a unit în idolatrie şi răzvrătire, Dumnezeu a împrăştiat-o prin încurca­rea limbii şi a culturii şi prin risipirea omenirii pe toată faţa pământului (cap. 11).

 

2.                  Capitolele 12 — 50 arată începuturile poporului evreu şi se concentrează asupra continuării scopului lui Dumnezeu de răscumpărare, prin vieţile a patru mari patriarhi ai lui Israel: Avraham, Iţhak, lacov şi Iosef. Chemarea lui Avraham de către Dumnezeu (cap. 12) şi legământul Său încheiat cu el şi cu urmaşii lui constituie în­ceputul de bază al împlinirii scopului lui Dumnezeu cu privire la un Răscumpărător şi la răscumpărare în istorie. Genesa se încheie cu moartea lui Iosef şi cu iminenta robie a lui Israel în Egipt.

 

Trăsături caracteristice

Cartea Genesa are șapte trăsături caracteristice:

1.                  Ea a fost prima carte a Bibliei scrise (cu posibila excepţie a cărţii lui Iov) şi ea arată începutul istoriei omenirii, al păcatului, al poporului evreu şi al răscumpărării;

2.                  în Genesa, istoria cuprinde o perioadă de timp mai lungă decât restul Bibliei la un loc, începând cu prima pereche umană, extinzându-se la istoria lumii de dinainte de potop şi apoi mărginindu-se la istoria poporului evreu ca mijloc de răscumpărare, care străbate tot restul Vechiului Testament;

3.                  Genesa dezvăluie faptul că universul material şi viaţa pe Pământ sunt în mod evident lucrarea lui Dumnezeu şi nu un proces independent al naturii. De 50 de ori în capitolele 1 — 2 Dumnezeu este subiectul verbelor care arată ceea ce a făcut El în calitate de Creator;

4.                  Genesa este cartea primordiilor, relatând despre prima căsătorie, prima familie, prima naştere, primul păcat, primul ucigaş, primul poligam, primele instrumente muzicale, prima promisiune de răscumpărare etc.

5.                  Legământul lui Dumnezeu cu Avraham, care a început cu chemarea acestuia (12:1-3), a fost făcut explicit în capitolul 15 şi ratificat în capitolul 17, se află în centrul întregii Scripturi;

6.                  Doar Genesa explică originea celor douăsprezece triburi ale lui Israel;

7.                  Ea dezvăluie modul în care urmaşii lui Avraham au ajuns în Egipt (pentru o perioadă de 430 de ani), pregătind astfel momentul exodului, evenimentul răscumpărător central din V. T.

 

Mesianologie

Trebuie afirmat de la începutul faptul că termenul de mesianologie nu se referă numai la Mesia, Regele, dumnezeiescul Răscumpărător şi Restaurator, care apare în toată splendoarea Sa în cărţile Legământului Înnoit, aşa-numitul „Nou Testament”, ci şi la prefigurările Sale, fie sub formă de profeţie, fie sub formă de tipologie a obiectelor, evenimentelor, praznicelor etc.

În cazul de faţă, după ce descrie Creaţia şi, implicit, pe Elohim, Dumnezeul Creator, iar apoi narează cataclismul căderii în păcat a proto-părinţilor noştri, Adam şi Eva, cartea Genesei parcă se grăbeşte să înceapă a ne dezvălui modul în care, prin Mesia, Creatorul începe lungul drum de răscumpărare şi restaurare a oamenilor şi a Universului. Astfel, mai întâi se profeţeşte despre ha-zerah şel ha-işah, „Sămânţul” femeii, care urma să vină să zdrobească capul şarpelui (3:15). În discursul teologic, acest verset 15 din capitolul 3 din Genesa este denumit „Proto-evanghelia”. Într-o Responsa rabinică, adică o scrisoare a unui rabin, Saul din Tarsul Ciliciei, supranumit şi apostolul ne-evreilor, Sămânţul femeii este înfăţişat detaliat: în Epistola către galateni, mai ales în capitolul 3, rabinul mesianic Saul, sau Pavel, tratează despre Regele-Mesia, „Sămânţul” femeii. (A se vedea şi Rom. 16:20, Apoc. 12:9 etc.)

Aceeaşi „Proto-evanghelie” din Genesa, 3:15, vorbeşte despre descendenţa prin care se va ajunge la „Sămânţul” femeii. Aici merită să facem o paranteză: relaţiile europenilor şi, implicit, ale credincioşilor creştini, cu familiile lor extinse nu sunt nici pe departe atât de strânse ca şi cele ale orientalilor. Ca atare, studiile făcute de creştini asupra genealogiilor au fost destul de neglijate sau nu au fost valorizate suficient de mult. Cu toate acestea, un studiu al lor, mai ales în ceea ce priveşte misteriosul „Sămânţ” al femeii, este imperios necesar, pentru a putea stabili cu certitudine datele după care poate fi identificat.

Revenind la tema noastră şi acordând atenţia cuvenită genealogiei mântuitoare descendente din Eva, scrierile sfinte ne vor revela că „Sămânţul” femeii trebuia să vină pe linia genealogică a lui Set (4:25-26), a lui Sem (9:26-27), Avraham (12:3), Iţhak (Gen. 21:12; 22:15-18), Iaakov (Gen. 27:27-29; 28:3,4,13-15), Yudah (Gen. 29:35; 49:8-10), Pereţ (Gen. 38:29). Genealogiile ocupă loc de onoare şi în alte cărţi ale Tanakh-ului (Rut 4, I Cronici etc.), dar materializarea lor survine în Evanghelii: Matei 1, Luca 3, Ioan 8:58.

Din punctul de vedere al temporalităţii, se spune chiar mai mult:

 

8 Iuda[2], fraţii tăi te vor lăuda; tu vei avea autoritate asupra duşmanilor tăi, iar fiii tatălui tău se vor pleca înaintea ta.

9 Iuda, tu eşti un pui de leu; fiule, te-ai întors de la pradă. Iuda stă culcat şi se întinde ca un leu, ca o leoaică – cine va îndrăzni să o trezească?

10 Sceptrul nu se va îndepărta de la Iuda, nici toiagul domnitorului de lângă picioarele sale, până va veni Şilo[3]; de El vor asculta popoarele.

11 El Îşi leagă măgarul de viţa-de-vie şi mânzul măgăriţei Lui de cea mai aleasă viţă. Îşi spală hainele în vin şi îmbrăcămintea în sângele strugurilor.

12 Ochii Îi sunt mai negri decât vinul, iar dinţii mai albi decât laptele[4].

Genesa, 49:8-12.[5]

 

Aceasta înseamnă că după venirea lui Şiloh, sceptrul va lipsi din Yudah şi toiagul de cârmuitor dintre coapsele sale, fapt care ne dă ghes să căutăm această venire înaintea anului 4 î.e.n. De ce această dată?…

La moartea lui Hordos cel Mare, regatul Yehudei a încetat a mai fi un regat, pentru că a fost sfâşiat în trei părţi (ulterior patru, vezi Luca 3:1): Archelaus („Şeful oamenilor”), unul dintre fiii lui Hordos, un conducător sângeros, a guvernat în Yehudah/Iudeea, Şomron/Samaria şi Edom/Idumeea ca etnarh, dar nu ca rege, între anul 4 î.e.n. şi 6 e.n., când a fost înlocuit cu un prefect roman. Hordos Filip al II-lea a condus regiunile din nordul şi nord-estul Galil-ului şi de dincolo de râul Yarden (Luca 3:1) până în anul 34 e.n., dar deja regatul Yehudei era sfâşiat în patru părţi, şi el a fost denumit tetrarh, „cârmuitor peste a patra parte”. Hordos Antipas a cârmuit ha Galil-ul şi Pereea până în anul 39 e.n., tot în calitate de tetrarh. O dată cu moartea lui Hordos cel Mare, „Toiagul de domnie se depărtase din Iuda, Şi toiagul de cârmuire dintre picioarele lui”, ceea ce înseamnă că Şilo venise (Genesa, 49:10).

Un alt personaj misterios care apare în cartea Genesa este regele-preot Malkhi-Ţedeq (cap. 14). Epistola către evrei, cuprinsă în cărţile canonice care alcătuiesc Legământul Înnoit stabileşte relaţii în acest sens (Evr. 6:20 – 7:28).

În altă ordine de idei, legământul pe care YHWH îl „taie”, adică îl instituie cu Avraham, slăvitul legământ avrahamic înfăţişat în capitolele 12-22 din Genesa, îşi va afla plenitudinea în Legământul Înnoit pe care YHWH îl face cu evreii prin Mesia în „odaia de sus” (Mat. 26, Mc. 14, Lc. 22.). În acest legământ soteriologic pot intra şi ne-evreii, dar numai acceptând termenii săi, dintre care importanţa majoră o are recunoaşterea lui Yeşua ca Regele-Mesia cel promis, Fiul lui YHWH.

Punctul culminant al legământului avrahamic este în 22:10: mâna care a ridicat jungherul pentru jertfirea lui Iţhak a adus sacrificiul, dar nu atunci, ci la 2.000 de ani după aceea, şi cel jertfit nu a fost Iţhaq, ci Yeşua, iar Mâna sacrificială nu era a tatălui Avraham, ci a altui Tată, YHWH, Avinu şe ba-Şammayim.

 

Pneumatologie

Ruach Elohim, Duhul lui Dumnezeu, este prezent şi activ în cartea Genesei. Astfel, Pneuma Divină creează materie şi dăruieşte viaţă (Gen. 1:1 ş. urm.), afirmație care va fi reiterată de Neviim (Profeţii; a se vedea Isaia 40:12,13) şi K(e)tuvim[12] (Scrierile; a se vedea Iov, 34:14,15[13], Psalmii, 33:6;104:30) şi se află în relaţii strânse, nemijlocite, cu omul (Gen. 2:7; 6:3; 41:38).

 

Tipologie

În Cărţile Legământului Înnoit („Noul Testament”) găsim menţionate numeroase persoane şi evenimente din Genesa. Astfel, în legătură cu credinţa şi neprihănirea putem citi, de exemplu, Romani 4; Evr. 11:1-22; despre judecata lui Dumnezeu citim în Luca 17:26-29, 32; II Petru 3:6; Yudah 7, 11a.

 

 

 

STRUCTURA CĂRŢII GENESA

 

Schiţa

I.                        Începuturile istoriei omenirii (1:1 — 11:26)

A.  Originea Universului şi a vieţii (1:1 — 2:25)

1.   Narațiunea creaţiei Îl revelează pe Creator (1:1 — 2:4)

2.   Narațiunea creării proto-părinţilor omenirii (2:5-25)

B.  Originea păcatului (3:1-24)

1.      Ispita şi căderea în păcat (3:1-6)

2.      Consecinţe ale căderii în păcat (3:7-24)

C.  Originile civilizaţiei (4:1 — 5:32)

1.   Cain: apariția religiei false, antropocentrice și a culturii păgâne (4:1-24)

2.   Set: apariția rămăşiţei drepților (4:25-26)

3.   Istorisirea genealogiei patriarhilor antediluvieni (5:1-32)

D.  Potopul: pedeapsa lui Dumnezeu asupra civilizaţiei primitive (6:1 — 8:19)

1. Depravarea universală (6:1-8, 11-12)

2. Noe: pregătirea pentru salvarea rămăşiţei drepților (6:9-22)

3. Ultimele instrucţiuni şi Potopul (7:1 — 8:19)

E.   Noul început al omenirii (8:20 — 11:26)

1. Urmaşii lui Noe (8:20-10:32, în special cei ai lui Sem 11:10-26)

2. Turnul Babel (11:1-9)

3. Verigile genealogice dintre Sem şi Avraham (11:10-26)

II.                        Începuturile poporului evreu (11:27 — 50:26)

A.  Avraham (11:27 – 25:18)

1. Avram şi familia sa (11:27-32)

2. Chemarea lui Avram şi călătoria prin credinţă (12:1 — 14:24)

3. Legământul lui Dumnezeu cu Avraham (15:1-21)

4. Hagar şi Ișmael (16:1-16)

5. Legământul avrahamic, pecetluit printr-un nume nou şi prin circumcidere (17:1-27)

6. Promisiunea făcută lui Avraham şi tragedia lui Lot (18:1 — 19:38)

7. Avraham şi Abimelec (20:1-18)

8. Avraham şi Iţhak, fiul promisiunii (21:1 — 24:67)

9. Urmaşii lui Avraham (25:1-18)

B.  Iţhak (25:19 – 28:9)

1. Naşterea lui Esau şi Iaakov (25:19-26)

2. Vinderea de către Esau a dreptului său de întâi născut lui Yaakov (25:27-34)

3. Iţhak, Rebeca şi Abimelec II (26:1-17)

4. Cearta privitoare la fântâni şi mutarea la Beerşeba (26:18-33)

5. Binecuvântarea patriarhală (26:34 — 28:9)

C. Yaakov (28:10-37:2a)

1. Visul şi călătoria lui Iaakov (28:10-22)

2. Iaakov împreună cu Laban în Haran (29:1 — 31:55)

3. Împăcarea lui Iaakov cu Esau (32:1 — 33:17)

4. Întoarcerea Iui Iaakov în ţara promisă (33:18 — 35:20)

5. Urmaşii lui Iaakov si Esau (35:21 — 37:2a)

D.  Iosef (37:2b – 50:26)

l. Iosef şi fraţii săi în Canaan (37:2b-36)

2. Yudah şi Tamar (38:1-30)

3. Încercarea lui Iosef şi avansarea lui în Egipt (39:1 — 41:57)

4. Iosef şi fraţii săi în Egipt (42:1 — 45:28)

5. Tatăl şi fraţii lui Iosef se stabilesc în Egipt (46:1 — 47:26)

6. Ultimele zile ale lui Iaakov, ultimele profeţii şi moartea lui (47:27 — 50:14)

7. Sfârşitul lui Iosef (50:15-26).

 

Citirea cărţii Genesa

Pentru a citi întregul Tanakh („Vechiul Testament”) într-un an, cartea Genesa trebuie să fie citită în 21 zile, după următorul plan:

□1-2 □ 3-5 □ 6-8 □ 9-11 □ 12-14 □ 15-17 □ 18-19 □ 20-22 □ 23-24 □ 25-26 □ 27-28 □ 29-30 □ 31-33 □ 34-35 □ 36-37 □ 38-39 □40-41 42-43 □ 44-45 □ 46-48 □ 49-50

 

 

 


[1] Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, p. 7.

[2] 49:8Iuda poate fi derivat din termenul ebraic pentru laudă. N. tr.

[3] 49:10 Sau: până va veni Cel Căruia îi aparţine (sceptrul); ori: până ce tributul Îi va fi adus. N. tr.

[4] 49:12 Sau: Ochii îi sunt roşii de vin, iar dinţii îi sunt albi de lapte, o metaforă care simbolizează abundenţa. N. tr.


[1] Desigur, sfera semantică a termenului „introducere” mai are şi alte conotaţii, dar acestea nu fac obiectul consideraţiilor de faţă.

[2] Art. „Tora”, în Dicţionar enciclopedic de Yudahism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 816-818.

[3] Tremper Longman, III, Raymond Dillard, An Introduction to the Old Testament, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, USA, 2006, second edition, p. 38.

[4] Art. „Dumnezeu, Numele lui”, de G.T. Manley şi F. F. Bruce, în J.D. Douglas (red. principal), Dicţionar biblic, edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.

[6] Numele inefabil, indicibil, sau de nepronunţat: Şem ha-meforaş (ebr.).

[7] Păcatul profanării sau a luării în deşert a Numelui divin: chilul ha-Şem.

[8] Vezi, de exemplu, http://www.hebrew4christians.com/Grammar/Unit_One/Aleph-Bet/Aleph/aleph.html, unde John D. Parsons citează rabini care spun că înainte de a fi creat Cerurile și Pământul, Atoateziditorul ar fi creat alfabetul și apoi ar fi creat lumea aceasta, olam hazeh, prin Cuvântul rostit. În lumina noilor descoperiri științifice, care au afirmat că energia se poate transforma în materie și invers fără a se pierde nimic din ea, și a teoriei corzilor, aceste opinii, deși speculative, par a fi sustenabile.

[9] Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.

[11] Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Donald C. Stamps (ed.), Life, Bucureşti, 1996, trad. A. Marinescu, A. Mihalea, R. Mihăilescu, p. 2.

[12] Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.

[13] Vezi şi Iov, 26:13; 27:3; 33:4.

Comments
5 Responses to “PORTIŢE SPRE TORAH LUI YHWH”
  1. Gogol spune:

    Cum as putea sa procur intreaga lucrare? Multumesc!

    • Distinse oaspete, în vacanţa de vară îmi propun să finalizez trudirea şi elaborarea schiţei… Sunt în curs de traducere a unor materiale care vor „rotunji” sau vor „plini” lucrarea… Mă gândesc să inserez şi termenii-cheie ai fiecărui volum din această Carte a lui Moise şi să dau nişte explicaţii succinte…
      Berakhoth/ Binecuvântări!

      • Tim Dubhy spune:

        suntem in 2013 si nu e terminata schita… se va continua?

      • Nădăjduiesc că da. De fapt, intenţia mea este să scriu o lucrare de teologie sistematică a Torei. Între timp am terminat de scris şi cartea Nădejdea mesianică în Torah, care furnizează baza mesianologiei cărţii lui Moise. Aşa că, prin ajutorul Celui Preaînalt, progresez.

  2. Tim Dubhy spune:

    Nu o vad pe niciunde…nu cumva are alt titlu? nu cumva este fosta „EVANGHELIA PROFEŢIILOR MESIANICE BIBLICE”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: